Apjock: „Încercăm să schimbăm ceva în jocul nostru”
Selecționata „Stejarii București” a debutat sâmbătă, cu o
înfrângere în sezonul 2010-2011 al Amlin Challenge Cup, după ce a
pierdut, pe teren propriu în fața celor de la Leeds Carnegie, cu
23-9 (3-6). Antrenorul Eugen Apjock, cel care alături de Steve
McDowell și Cristian Hîldan, face parte din staff-ul selecționatei
„Stejarii București” a făcut o analiză a meciului cu formația
engleză.
„Selecționata București” a avut o echipă tânără în teren.
Au respectat băieții planul de joc?
Cu siguranță. Ei au încercat și au reușit într-o prima repriză
bună, în care am avut o posesie mai bună a balonului, din păcate în
repriza a doua nu am reușit să ținem pasul cu adversarii noștri ,
au avut, zic eu, și anumite căderi din punct de vedere fizic,
jucătorii vin obosiți după un campionat lung și greu.
Un lucru pozitiv pe care doriți să îl
remarcați?
Mă bucură evoluția celor doi, Bădălicescu și Tamba, care au intrat
în minutul 60 și au reușit să facă față cu brio grămezii ordonate
ceea ce ne dă speranțe că ne putem baza pe ei în continuare. Sunt
tineri jucători, s-a văzut lipsa lor de experiență în anumite
momente ale jocului, dar până la urmă rolul nostru este să vedem
lucrurile pozitive, să vedem greșelile din acest meci și să le
gestionăm mai bine, dar să îi și ajutăm pe acești tineri să joace
cât mai multe partide de asemenea nivel pentru că au cu siguranță
nevoie, aceste partide având o altă însemnătate decât cele din
campionat.
La nivelul liniei întâi, pentru meciul de la finalul acestei
săptămâni, cu Crociati, vor mai fi recuperați dintre jucătorii
indisponibili?
Nu, nu avem nicio speranță din acest punct de vedere, doar Dumbravă
și Macovei se pare că de marți vor intra în programul
echipei.
Cum s-a văzut relația de joc dintre mijlocașul la grămadă și
uvertură?
În cinci zile e greu să pui la punct aceste detalii. La echipele de
club trebuie, luni, ani de muncă pentru a fi o coordonare foarte
bună între jucători, dar încercăm să facem tot ce ne stă în
putință, pentru că și băieții se gândesc la aceste mici
nesincronizări dintre ei și vom încerca să le eliminăm din mers, să
dăm un pic de viață balonului și să încercăm să schimbăm ceva în
jocul nostru.
Nici tușa nu a mers prea bine…
Sperăm să lucrăm mult în această săptămână pentru a îndrepta
lucrurile care nu au mers, în special marginea. Este greu ca după
numai câteva zile de pregătire comună să existe o sincronizare
perfectă.
Cum vedeți meciul cu Crociati, de sâmbătă?
Sper să fie un meci frumos, să ne jucăm șansa, și mai ales să nu
repetăm greșelile făcute cu Leeds.