„Autobuzul”** cu prioritate

  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României a pierdut meciul-test susținut în acest
weekend împotriva reprezentativei Insulelor Fiji. Elevii lui Serge
Lairle au fost învinși cu 18-29 (11-7) pe Stadionul „Arcul de
Triumf” din București, într-o atmosferă senzațională regizată de
cei aproape 5.000 de spectatori.

Chiar dacă porneau cu a doua șansă, „stejarii” nu au părut
intimidați de renumele adversarilor, sfertfinaliști la ultima
ediție a Cupei Mondiale. Hotărâți să își valorifice atuul, pachetul
de înaintare, elevii lui Serge Lairle au atacat încontinuu, punând
presiune pe rugbiștii din Oceania. Astfel, România a condus pe
parcursul primei reprize, intrând la pauză cu avantaj, 11-7. O
repriză frumoasă, cu marcatorul primului eseu, închizătorul Ovidiu
Toniță în rol principal. „Autobuzul din Carpați”, așa cum este
poreclit în Hexagon datorită breșelor pe care le face în apărarea
adversă, Toni a fost practic de neoprit. „Le cunosc stilul,
pentru că în campionatul Franței joacă câțiva dintre cei mai buni
fijieni, știam de ce sunt în stare”
, spune posesorul unui
gabarit impresionant, 1,98 m și 105 kilograme. Întotdeauna în prima
linie a atacului, jucătorul lui Perpignan a făcut perfect și
apărarea, placajele lui distrugătoare atingându-și mereu ținta.
„Dacă nu îi oprești din prima, e foarte greu, pentru că au
o explozie incredibilă și, odată lansați, nu mai pot fi
opriți”,
mărturisește el.

În al doilea mitan, „fijienii zburători” au preluat inițiativa,
s-au dezlănțuit pe treisferturi și și-au trecut în palmares o
victorie frumoasă, 18-29.

Cred că suntem pe drumul cel bun și sper ca la anul campania
de calificare la Cupa Mondială să fie un succes

Ovidiu Toniță, jucător România

2 meciuri a
disputat până acum România cu Fiji, fiecare câștigând câte o
partidă

18 ani au trecut
de când România învingea Fiji, la Cupa Mondială, cu 17-15

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BEC a dispus înlăturarea de pe platformele online a peste 600 de materiale electorale
BEC a dispus înlăturarea de pe platformele online a peste 600 de materiale electorale
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el…
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
×