Acasa » Alte Sporturi » Rugby » Baia Mare a mai luat un titlu la rugby

Baia Mare a mai luat un titlu la rugby

După o pauză de 12 ani, județul Maramureș a revenit în elita sportului cu balonul oval
13 iun. 2010, 17:35, Alte Sporturi

Sâmbătă, pe o căldură toridă, stadionul Arcul de Triumf din
București a găzduit finala campionatului național de rugby Under 19
ani. După o pauză de 12 ani, județul Maramureș a revenit în elita
sportului cu balonul oval, C.S.S. 2 Siromex Baia Mare reușind în
premieră să își adjudece titlul de campioană națională în
confruntarea cu Rugby Club Pantelimon.

Deși în campionat băimărenii s-au impus de două ori (13-12 în
deplasare, 28-3 acasă), finala a fost una extrem de echilibrată,
scorul la finalul timpului regulamentar de joc fiind de 13-13, după
ce la pauză Siromexul era condusă cu scorul de 10-7.

În cele din urmă meciul s-a decis la loviturile de departajare,
elevii lui Răzvan Popovici impunându-se cu scorul de 4-2, iar la
general cu scorul de 25-19.

Articol scris de Alin Boțioc