Baia Mare – Steaua și Timișoara – Farul, sâmbătă, în semifinalele Superligii

Două confruntări extrem de palpitante mâine, în rugbyul românesc!

Superliga de rugby a ajuns în penultima fază a competiției. Organizatorii au programat deja partidele pentru faza semifinalelor, iar Timișoara, campioana en-titre, se poate declara un pic norocoasă, beneficiind de un adversar facil la prima vedere: Farul Constanța. În cealaltă semifinal, Știința Baia Mare, finalista de anul trecut, va întâlni un adversar dificil, pe Steaua București (Dan Nainer, foto, cu balonul). Deși echipa antrenată de Marin Moț pornește cu șansa a doua, totul se poate întâmpla în această dispută.

Ultima fază a competiției, cea a finalelor, este programată peste două săptămâni și va debuta cu finala mică de la ora 16:00, fiind urmată de la ora 18:30 de finala mare, ultimul joc al ediției 2013.

Semifinalele Superligii

Sâmbătă, 28.09 10:00 – RCM Timișoara – Farul Constanța (TVR 2)

Sâmbătă, 28.09 15:00 – Știința Baia Mare – Steaua București (TVR 2)

Articol scris de Adrian Eugen

Publicat: 27 09. 2013, 15:59
Actualizat: 27 09. 2013, 16:11