Banatu-i fruncea!** RCM Timișoara a luat titlul național la rugby, după 40 de ani, după 16-6 cu Știința Baia Mare
Rugby-ul a adus primul titlu în Timișoara după 21 de ani la sporturile de echipă, ultimul fiind cucerit în 1991 de echipa masculină de handbal
RCM Timișoara este noua campioană a rugbyului românesc. Bănățenii au câștigat al doilea titlu din istorie după ce au învins ieri după-amiază, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, campioana ultimelor trei ediții, Știința Baia Mare cu 16-6 (3-6). Un succes istoric care vine la exact 40 de la ani de primul titlul al Timișoarei, care în 1972 devenea prima echipă din provincie campioană națională. Omul de victorie al bănățenilor, care a marcat 13 puncte din cele 16 puse pe tabelă, a fost mijlocașul la deschidere Gabriel Conache (21 ani). Acesta a revenit abia luna trecută pe teren după o operație de ligament, care l-a ținut pe tușă 10 luni și a început o luptă contracronometru cu propriul organism pentru a ajunge să joace mare finală. Provenind dintr-o familie cu tradiție în rugby, suceveanul a explicat, pentru ProSport, cum a trăit meciul.
Cum te simți după această victorie?
Bucuros că am ieșit campion național și că am putut să îmi ajut echipa. Acum când mă uit în urmă îmi spun că a meritat tot efortul pe care l-am făcut ca să revin cât mai repede pe teren și că acele 10 luni în care am stat au fost doar o încercare.
Ai dat singurul eseu al finalei…
Sunt fericit, pot spune că a fost cel mai important eseu al meu, dar este și meritul colegilor mei, a fost o acțiune a întregii echipe.
Ai revenit abia de o lună. Cum ai reușit să prinzi echipa?
Mi-am dorit mult să fiu pe teren, deși îmi era teamă pentru că a fost o operație grea. Am tras cât de mult am putut la antrenamente, am avut și șansă, am fost încurajat permanent.
Ce înseamnă această finală?
Este cel mai important meci al meu. O victorie care înseamnă foarte mult pentru mine în condițiile în care în urmă cu câteva luni mă luptam să îmi revin ca să pot juca rugby.
Te-ai gândit vreodată la retragere?
Niciodată serios, deși psihic este foarte greu. După ce faci zi de zi antrenamente și dintr-o dată să nu mai poți face absolut nimic, e cumplit.
Ce îți dorești pe viitor?
Cât mai multe trofee cu Timișoara și să joc cât mai bine pentru a fi remarcat și de antrenorii naționalei. Sunt încă tânăr, trebuie să mai cresc ca joc, dar îmi doresc să fac pasul și la națională, acela va fi momentul adevărului
Cui dedici victoria?
Tuturor timișorenilor.
Au fost mai buni decât noi azi, merită victoria. Noi am pierdut pe mâna noastră
Mihai Macovei, căpitan Baia Mare
În finala mică, Steaua a învins Farul cu 36-20 și a cucerit medaliile de bronz
Un milion de euro este bugetul pe care l-a avut Timișoara în sezonul 2012 al SuperLigii CEC BANK