Biletele la România – Uruguay, epuizate!** Se mai montează o peluză?
Naționala de rugby a României va juca sâmbătă (ora 17:00, în
direct pe GSP TV), cu Uruguay, pentru calificarea la Cupa Mondială
din 2011, pe Stadionul Arcul de Triumf din București. Interesul e
maxim, iar arena de lângă Mănăstirea Cașin a fost luată cu asalt de
fani. În tur a fost 21-21.
Interesul suporterilor pentru meciul care va decide a 12-a
echipă care va merge la competiția de anul viitor din Noua Zeelandă
a fost imens încă de la început. Biletele la tribuna oficială s-au
epuizat la numai câteva zile după ce au fost puse în vânzare, iar
săptămâna trecută s-au dat și cele de la tribuna a doua.
Confruntați cu un număr record de solicitări, oficialii FRR au
căutat soluții pentru a face față. „Se încearcă montarea unei a
doua peluze, cu o capacitate de 1.000 de locuri. Până acum s-au dat
în jur de 3.200 de bilete și este apreciabil că vrea atâta lume să
fie alături de «stejari»”, ne-a declarat Lucian Lorin, ofițerul de
presă al FRR. Astfel, minipeluza ar urma să fie ridicată în zona în
care de obicei sfârâie pe grătare grămezile de mici.
Cu Cupa
Mondială pe masă!
O motivație în plus pentru public, dar mai ales pentru jucători,
constă în faptul că meciul se va disputa cu trofeul competiției
expus în tribuna oficială. Trofeul Webb Ellis, care este decernat
campioanei mondiale, va putea fi admirat timp de două zile la
București.
Păzită de
patru bodyguarzi
După ce a ajuns în premieră în țara noastră în urmă cu patru
ani, tot la un meci de calificare la Cupa Mondială 2007, România –
Georgia, Cupa se întoarce pentru a le oferi o motivație
suplimentară „stejarilor”. „Bill”, cum este poreclit trofeul,
sosește în această seară în Capitală, însoțit de un reprezentant al
Federației Internaționale de Rugby.
Măsurile legate de securitatea prețiosului obiect sunt extreme:
se va afla într-o valiză securizată, va fi păzit pe toată durata
șederii de patru bodyguarzi pregătiți pentru misiuni speciale, va
fi transportat cu o mașină blindată și va fi păstrat într-un seif
de valori. „Încercăm să încheiem un contract cu o firmă de pază.
Regulile sunt clare și trebuie să respectăm protocolul IRB. Mai
mult, persoana care va însoți trofeul este singura care are voie să
pună mâna pe el”, ne-a mai spus Lucian Lorin. „Bill” se va afla
mâine la conferința de presă a căpitanilor celor două echipe, iar
sâmbătă va fi expus într-un colț special din curtea FRR pentru ca
fanii să se fotografieze alături de el. Pe tot parcursul partidei
se va „odihni” la tribuna oficială.
Suporterii care vor veni la meci purtând tricouri sau
haine de culoare galbenă sau cei care vor avea cu ei tricolorul
României vor putea intra fără bilet. Accesul copiilor este
liber
România s-a calificat direct la toate cele șase ediții
ale Cupei Mondiale și joacă în premieră recalificările. Trofeul,
îmbrățișat în 2007 de Nelson Mandela (foto mic), va poposi câteva
zile și în Capitală
Trofeul Cupei Mondiale poartă numele inventatorului
rugby-ului, William Webb Ellis
Cupa de 38 de centimentri înălțime este din argint
placat cu aur și a fost realizată de firma Garrard’s, cea care face
bijuterii și pentru Casa Regală din Anglia încă din
1843.