Calafeteanu: „Este o victorie meritată!”
RCM Timișoara a urcat pe podiumul SuperLigii de rugby, cucerind „bronzul” după ce a trecut în finala mică de Farul cu 15-11. Punctele bănățenilor au fost marcate toate de un singur jucător, Valentin Calafeteanu (foto). Experimentatul mijlocaș la grămadă a surprins în meciul de la București, evoluând pe un post inedit, cel de fundaș.
Vali, a vorbit, pentru ProSport, despre ce înseamnă această performanță cu Timișoara, dar și despre finala de săptămâna viitoare, din Cupa României, unde își vor disputa trofeul cu nimeni alta decât campioana României, Baia Mare.
Vali, felicitări pentru victorie. Ești mulțumit cu acest rezultat?
Am obținut maxim din ce ne-am propus în acest meci și anume, locul 3. Este o victorie pe care o merităm și pentru care am muncit de-a lungul întregului meci. Sunt dezamăgit însă de acest sezon, dar suntem o echipă și trebuie să ne dăruim cu toții mult mai mult. Ce mă mulțumește e că sunt sănătos și sper ca la și la anul să fie la fel.
E un rezultat ce vă motivează pentru sezonul următor?
Sper ca la anul să fim mult mai sus. Trebuie ca la anul să ne dăruim mai mult. Sunt mulți băieți de aici, cam 90%, care sunt la prima lor finală și sunt foarte fericiți pentru acest lucru. Eu sunt mulțumit de ceea ce am reușit astăzi, am ajutat echipa, însă îmi doresc mult mai mult.
Urmează finala Cupei…
Victoria de azi ne aduce un moral bun pentru meciul următor. Sper ca la meciul de la Alba Iulia să facem un meci mult mai bun și să eliminăm greșelile pe care le-am făcut astăzi. Deocamdată o să savurăm această victorie și de luni, vom pregăti meciul cu Baia Mare.
Ce obiectiv aveți pentru finala Cupei?
Bineînțeles că ne dorim să câștigăm Cupa. Am ajuns acolo și ar fi extraordinar să terminăm cu un trofeu acest an. Sper ca și cei din conducere să aibă încredere în acest colectiv și la anul, pentru că noi, cu siguranță, dacă vom avea continuitate vom fi un grup mult mai tare.
Crezi că este Baia Mare o echipă de bătut?
Vom vedea asta săptămâna viitoare. Din punctul meu de vedere cred că o să fie o schimbare în următoarea perioadă în ce privește dominația unei echipe din țară. Într-adevăr în ultimii ani, Baia Mare a făcut investiții, au avut continuitate, au jucători de valoare, însă venim și noi cu un proiect bun, care dacă va avea continuitate va schimba multe în rugbyul românesc.
S-a simțit pe teren absența lui Fercu și Lemnaru?
Da, pentru că ar fi fost două piese importante, și nu doar azi. De când ne-am întors de la Mondiale, noi am jucat fără ei, a fost greu, dar am reușit să o scoatem la capăt. Azi de exemplu, eu am jucat numărul 15, post pe care nu am mai jucat de doi ani, însă m-am pus în slujba echipei, am încercat să dau tot ce am avut mai bun și sunt mulțumit de ceea ce am reușit.
Alături de Burcea te numeri printre jucători cu experiență ai Timișoarei. Este o presiune pentru tine?
Nu, sunt obișnuit cu acest lucru. Important este ca și jucătorii de lângă mine să mă ajute în tot ce înseamnă echipă.