Căpitanul echipei naționale de rugby a Rusiei**, Vladislav Korșunov: „România este un adversar periculos!”

Căpitanul echipei naționale de rugby a Rusiei, Vladislav
Korșunov, a declarat, vineri, pentru site-ul oficial al Federației
Române de specialitate, că între cele două reprezentative care se
vor înfrunta, sâmbătă, de la ora 16.00, în Cupa Europeană a
Națiunilor, este o rivalitate mare.

Korșunov a precizat că cele două echipe ar trebui să se
întâlnească mai des, pentru a putea crește în valoare.

„Naționala României este un adversar periculos. Faptul
că a participat la toate edițiile Cupei Mondiale spune totul despre
forța acestei echipe. Rivalitatea noastră cu românii dureaza de
multi ani. Să jucăm împotriva românilor a fost mereu interesant, au
două compartimente apropiate ca valoare, nu știi de unde va veni
pericolul. Ne-am dori să jucăm mai des cu România, ar fi în
beneficiul ambelor echipe. Locul din clasament din acest moment
arată că ambele echipe au nevoie de victorie. Sunt sigur că
spectatorii se vor bucura de joc și cea mai buna echipă va câștiga.
Sper ca aceasta să fie echipa Rusiei”
, a spus
Korșunov.

Partida România – Rusia, contând pentru etapa a treia a Cupei
Europene a Națiunilor, se va disputa, sâmbătă, de la ora 16.00, pe
stadionul național „Arcul de Triumf”.

Publicat: 25 02. 2011, 13:40
Actualizat: 25 02. 2011, 13:42