Căpitanul naționalei de rugby a României, discurs de mobilizare înaintea duelului cu Africa de Sud: „Efort 80 de minute orice ar fi!” | VIDEO

Capitanul nationalei de rugby a Romaniei, discurs de mobilizare inaintea duelului cu Africa de Sud: „Efort 80 de minute orice ar fi!” | VIDEO
Vezi galeria foto - 10 poze

Cristi Chirică (26 de ani), căpitanul naționalei de rugby a României, a ținut un discurs de mobilizare înaintea duelului cu Africa de Sud de la Cupa Mondială. Partida dintre cele două reprezentative, componente ale Grupei B, este programată duminică, 17 septembrie, de la ora 16:00.

Cristi Chirică, „all-in” înaintea duelului cu Africa de Sud. Căpitanul naționalei de rugby a României a ținut un discurs de mobilizare la conferință

Naționala de rugby a României a debutat cu o înfrângere la Cupa Mondială din 2023, găzduidă de Franța. „Stejarii” au fost învinși fără drept de apel de reprezentativa Irlandei, scor 8-82. România face parte din Grupa B, în care le mai regăsim pe Africa de Sud, Tonga și Scoția.

Pentru „stejari” urmează un meci cel puțin la fel de dificil ca primul, împotriva campioanei mondiale, Africa de Sud. Confruntarea este programată duminică, 17 septembrie, de la ora 16:00 și va putea fi urmărită în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

La conferința de presă premergătoare jocului, căpitanul Cristi Chirică a ținut un discurs de mobilizare în fața reporterilor:

„În meciul ăsta trebuie să ne sacrificăm 80 de minute, 80 de minute de efort și trebuie să fim o echipă fără să lăsăm brațele jos. Irlanda, da, ne așteptam să joace mai mult prin spate, să aibă un joc mai deschis, nu căutau atât de mult contactele cu noi. Însă, Africa de Sud le are pe amândouă, are un joc foarte bine organizat. Joacă bine și în contact, au grupurile organizate foarte bine pentru contact, dar și pentru jocul deschis afară pe linia de trocar, de aceea am zis, efort 80 de minute orice ar fi”, a declarat Cristi Chirică, înainte de Africa de Sud – România.

Ce a spus selecționerul Eugen Apjok

Selecționerul „stejarilor”, Eugen Apjok, a efectuat 3 schimbări în echipa de start față de meciul cu Irlanda.

„Sunt 3 modificări în primul 15 și încă 5 jucători noi pe banca de rezervă. Nu le-am făcut din cauza schimbărilor, ci doar prin rotația jucătorilor și trebuie să gestionăm foarte bine următoarele 3 partide, să avem toți jucătorii disponibili pentru fiecare meci.

Strategia este făcută în funcție de adversar. Știm că Africa de Sud are un pachet de înaintare foarte fizic și ne așteptăm la un meci foarte dificil pe pachetul de înaintare. Ne-am luat măsuri de precauție și un risc pe linia de trocar. Dar sper să gestionăm bine aceste lucruri duminică și înaintașii noștri să aducă un impact mare pe teren”, a declarat și Eugen Apjok.

Echipa de start a României pentru meciul cu Africa de Sud

  • Echipa de start: 1. Iulian Hartig (RC Bassin d’Arcachon), 2.Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 3.Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Adrian Moțoc (Biarritz), 5. Marius Iftimiciuc (US Carcassonne) 6. Andre Gorin (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara). 8. Cristi Chirica (CS Dinamo) C 9.Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 10.Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuțu (CS Annonay), 12. Taylor Gontineac (Rouen Normandie), 13. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 14. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
  • Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Știința Baia Mare), 17. Alexandru Savin (CSA Steaua), 18. Thomas Crețu (Aurillac), 19. Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), 20. Damian Strătilă (CSA Steaua), 21. Cristi Boboc (CSA Steaua), 22. Alin Conache (SCM USV Timișoara), 23. Gabriel Pop (CS Dinamo)
  • Antrenor: Eugen Apjok

Clasamentul în Grupa României:

  1. Irlanda – 5P (82:8)
  2. Africa de Sud – 4P (18-3)
  3. Tonga – 0P (n.r. – nu a jucat momentan)
  4. Scoția – 0P (3-18)
  5. România – 0P (8-82)
Publicat: 16 09. 2023, 15:07