Care este programul „stejarilor” în sezonul 2021 al Rugby Europe Championship. Spania vine din nou în România | EXCLUSIV

Sezoanele 2021 și 2022 de Rugby Europe Championship vor fi criteriu de calificare la Cupa Mondială de Rugby din Franța, care se va desfășura în 2023. Vom avea doar două meciuri acasă, în timp ce trei partide se vor desfîșura în deplasare.

La competiție participă România, Georgia, Spania, Portugalia, Rusia și Belgia / Olanda (vor juca un baraj pentru menținere-promovare).

Colegiul Director al Rugby Europe a decis menţinerea datelor de disputare a ediţiei 2021, care va debuta în weekend-ul 6-7 martie, se va desfăşura de-a lungul lunii şi va continua apoi în iulie.

Care este programul „stejarilor” în sezonul 2021 al Rugby Europe Championship. Spania vine din nou în România

Iată cum arată programul jucătorilor români:

6-7 martie: Rusia – România, Portugalia-Georgia
A doua etapă: Portugalia-România, Spania-Georgia
A treia etapă: România – Spania, Rusia -Georgia
A patra etapă: Georgia – România, Portugalia-Spania
3-4 iulie: România – Belgia / Olanda

În 2022 se vor juca meciurile-retur. Primele două clasate, incluzând clasamentele pe 2021 și 2022, se califică la turneul final al Cupei Mondiale 2023.

Echipa națională de rugby a Georgiei a câștigat Rugby Europe Championship ediția 2020, care și-a consumat ultimele meciuri ale competiției la începutul lui februarie 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. România a terminat pe locul 3, după ce a învins Belgia la „masa verde” 28-0.

Apare TMO, omologul VAR din fotbal

Toate competițiile internaționale de rugby au fost întrerupte în martie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.

Echipa națională va fi arbitrată din acest sezon al Rugby Europe Championship, eșalonul doi al sportului cu balonul oval, cu tehnologie video. S-a decis ca TMO (Television Match Official) – omologul VAR din fotbal – să fie introdus și la partidele din această competiție începând cu acest an.

Va fi implementat și sistemul HIA (Head Injury Assessment), care va permite unui oficial să facă un control asupra unui jucător comoționat în urma unei lovituri din timpul jocului care să-l anunțe pe arbitru central dacă acesta poate continua sau nu jocul. Pentru a avea sistem TMO e nevoie de minimum 8 camere care să transmită meciul respectiv.

Publicat: 10 02. 2021, 07:20