Castres visează la play-off-ul Top14!** Trupa pilierului român Mihăiță Lazăr a obținut o victorie împotriva celor de la Agen: 20-9
*Echipa internaționalului român Mihăiță Lazăr Castres păstrează șanse la calificarea în play-off-ul campionatului francez de rugby, după ce a trecut în această etapă de Agen, scor 20-9.
Play-off-ul, un vis posibil
Echipa românului Mihăiță Lazăr Castres a trecut, sâmbătă, de codașa Agen, scor 20-9(13-9). În urma acestui succes elevii antrenați de Laurent Labit și Laurent Travers rămân în continuare pe poziția a patra, la egalitate de puncte cu Racing Metro.Victoria celor de la Castres a fost asigurată de Romain Cabannes și Yannick Forestier, cei doi marcând singurele eseuri ale partidei în minutul 27 respectiv 66. În minutul 54 al partidei internaționalul român Mihăiță Lazăr l-a înlocuit pe neozeelandezul Karena Wihongi.
Scorul etapei
Echipa românului Silviu Florea, Bordeaux-Begles, a obținut o victorie clară sâmbătă, în fața „lanternei roșii” Mont-de-Marsan, 40-7. Cele șase eseuri ale celor de la Bordeaux au fost împărțite în mod egal, trei pe repriză. Dacă în prima parte a meciului încercările elevilor lui Raphael Ibanez au fost reușite de Reihana, Talebula și Le Bourhis, în repriza secundă echipa „blanco” a marcat prin Ole Avei, Andrew Malei și Federico Sanchez, acesta din urmă stabilind și scorul final, 40-7. Onoarea celor de la Mont-de-Marsan a fost spălată de reușita lui Julien Janaudy (58). Internaționalul român Silviu Florea a început partida ca titular pe postul de pilier, iar în minutul 54 acesta a primit un cartonaș galben.
Bascii petrec
Debutul etapei cu numărul XXII a fost dată de partida Bayonnes – Toulon. Bascii au obținut sâmbătă una dintre cele mai importante victorii a ediției, după ce au câștigat în fața liderului Toulon, scor 33-28 (20-11). Succesul elevilor lui Christian Lanta a fost asigurat încă din prima jumătate, atunci când conducea la nouă puncte diferență, scor 20-11. Încercările primei reprize au fost reușite încă din minutul patru de Scott Spendding. Cel de-al doilea eseu a fost marcat la jumătatea reprizei de Marvin O’Connor (24). De cealaltă parte, echipa „galacticilor” de la Toulon a marcat eseul reprizei prin Jean Oriolli (28). În partea secundă Toulon a fost cât pe aproape să obțină o victorie muncită, însă cele două eseuri reușite de Joe van Nieke (54) și Sebastien Tillous-Borde (66) nu au fost îndeajuns, cel din urmă stabilind scorul final 33-28.
După victoria de răsunet a celor de la Bayonnes împotriva liderului Toulon, cea de-a doua reprezentantă a Țării Bascilor, Biarritz s-a impus în fața ocupantei locului secund, Clermont, 32-28 (19-13). Deși raportul încercărilor a fost câștigat de echipa din Clermont, 3-2, victoria bascilor a fost adusă de mijlocașul la grămadă Dimitri Yachvili. Internaționalul francez în vârstă de 32 ani a marcat în această partidă 18 puncte, după ce a transformat șase lovituri de pedeapsă (4, 8, 17, 43, 66, 81). Eseurile jocului au fost reușite de Arnaud Heguy (12) și Benoit Baby (73) respectiv David Skrela (26), Brock James (68) și David Zirakashvili (71).
Alte rezultate:
Racing Metro 23-19 Perpignan
Grenoble 9-16 Montpellier
Toulouse 43-16 Paris
1.Toulon 22 16 0 6 643:373 77
2.Clermont 22 16 0 6 581:351 75
3.Toulouse 22 15 0 7 593:419 69
4.Castres 22 13 1 8 483:400 62
5.Racing Metro 22 14 0 8 407:348 62
6.Montpellier 22 13 0 9 454:441 59
7.Perpignan 22 12 0 10 503:485 56
8.Grenoble 22 11 0 11 408:461 49
9.Biarritz 22 10 1 11 392:458 47
10.Paris 22 10 1 11 503:560 46
11.Bayonnais 22 9 1 12 355:487 45
12.Bordeaux 22 6 0 16 480:481 36
13.Agen 22 5 0 17 338:557 27
14.Mont-de-Marsan 22 2 0 20 298:617 15
articol scris de Adrian Eugen