Cătălin Fercu va evolua în Londra, la Saracens
Jucătorul de rugby Cătălin Fercu, 28 de ani, a fost transferat de la RCM Timișoara la echipa engleză Saracens, informează sportsmole.co.uk.
Fercu, 72 de selecții în naționala României, se va prezenta la noua sa echipă la finalul acestei luni. El este primul jucător care ajunge la gruparea londoneză de la un club din rețeaua partenerilor Saracens, care, în afară de Timișoara, mai cuprine alte șapte formații.
„Cătălin este puternic, tenace și plin de calități, putând evolua atât ca aripă, cât și ca apărător. Ne-a lăsat o bună impresie când a jucat pentru noi în luna mai”, a declarat directorul Saracens, Mark McCall, pentru site-ul oficial al clubului.
Cătălin Fercu a fost invitat, în luna mai, la Londra de Saracens, în cadrul unui parteneriat între formația engleză și echipa de care aparținea, RCM UV Timișoara.
El a marcat patru eseuri atunci pentru Saracens, care a învins pe Gloucester, cu scorul 45-12, într-un meci tradițional, disputat pe terenul Regimentului de artilerie din Londra.
Saracens este un club fondat în 1876 și în ediția 2013/2104 a Aviva Premiership a piedut finala campionatului, după ce a ocupat locul 1 în sezonul regulat.