Cel mai selecționat rugbist din istoria Țării Galilor** a recunoscut că e homosexual!

Gareth Thomas, jucătorul de rugby cu cele mai multe selecții din
istoria echipei Țării Galilor, a decis, la 35 de ani, să-și
dezvăluie homosexualitatea, într-un interviu publicat, sâmbătă, de
cotidianul britanic Daily Mail.

„Este foarte greu pentru mine să fiu primul jucător de
rugby care să spargă acest tabu. Nu vreau să fiu văzut drept un
rugbist homosexual. Mai întâi de toate sunt un jucător de
rugby”
, a declarat jucătorul echipei Cardiff Blues, care
s-a arătat neliniștit de „reacția oamenilor”.

Gareth Thomas are în palmares 100 de selecții în naționala de
rugby a Țării Galilor, dintre care 14 în calitate de căpitan. El
devine astfel primul jucător de nivel internațional care își
recunoaște homosexualitatea.

„Am fost convins că nu aș fi fost niciodată acceptat
dacă aș fi declarat că sunt gay și că nu aș mai fi avut o astfel de
carieră. Am devenit un maestru în arta subterfugiului și puteam să
mă comport ca un adevărat ‘macho’ pe teren, deoarece nu doream să
mi se descopere adevărata natură. Dar, să renunți atât de mult timp
la ceea ce ești cu adevărat, te aruncă într-un sentiment de rușine
și solitudine”
, mărturisește Gareth Thomas în interviul
acordat publicației britanice.

Gareth Thomas speră ca declarațiile sale să fie luate drept
exemplu de tinerii homosexuali care vor dori să se îndrepte spre
rugby: „A fost greu pentru mine să ascund ceea ce sunt și
nu vreau ca tinerii ce doresc să joace rugby să treacă prin ce am
trecut eu”.

Fost jucător al echipelor Bridgend și Stade Toulousain, Gareth
Thomas spune că și-a dat seama de orientarea sa sexuală la vârsta
de 17-18 ani, la puțin timp după ce a întâlnit-o pe Jemma, cu care
s-a căsătorit în 2002.

„M-am rugat adesea, cât de mult am putut, și l-am rugat
pe Dumnezeu, spunându-i: ‘O am pe Jemma, o iubesc. Te rog, alungă
aceste sentimente pe care le încerc'”,
povestește
jucătorul, care recunoaște că s-a gândit și la sinucidere.

Thomas s-a despărțit de soție la sfârșitul anului 2006, după ce
acesta a suferit trei avorturi spontane de-a lungul relației lor.
Jucătorul mărturisește că a decis atunci să le mărturisească
antrenorului Scott Johnson și coechipierilor săi din naționala
galeză faptul că este homosexual. „Ei mi-au spus: ‘nu are
nicio importanță'”
, a menționat fostul căpitan al
naționalei Țării Galilor, care a adăugat că le-a mărturisit și
coechipierilor de la echipa de club care este orientarea sa
sexuală.

Gareth Thomas este unul dintre primii jucători de nivel înalt
într-un sport colectiv care își dezvăluie homosexualitatea.
Englezul Justin Fashanu a fost primul fotbalist de prim plan, și
până în prezent singurul, care în 1990 a făcut un astfel de gest.
Atacat din toate părțile, dat afară de antrenorul său de la echipa
Nottingham Forest, Brian Clough, apoi acuzat de agresiune sexuală
în Statele Unite, în 1998 (acuzațiile au fost abandonate din lipsă
de probe), Justin Fashanu s-a sinucis la scurt timp.

Printre marii sportivi în activitate care și-au anunțat public
homosexualitatea figurează jucătoarele de tenis Martina Navratilova
și Amelie Mauresmo și înotătorul american Greg Louganis.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 19 12. 2009, 16:51
Actualizat: 19 12. 2009, 17:25