Prima reprezentativă de rugby a României va da piept sâmbătă dimineața, de la ora 03:00 (ora României), în primul meci din Summer Tour, echipa Statelor Unite ale Americii.
Va urma apoi, o săptămâna mai târziu, meciul cu Canada, la Ottawa.
Meciul cu americanii, care va fi pe arena SeatGeak Stadium din Chicago, poate fi urmărit în direct pe pagina de facebook Rugby Romania, însă doar pe teritoriul României, pentru alte teritorii drepturile TV aparțin celor din Statele Unite.
Biletul de acces la meci costă 25 de dolari americani.
„Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit echipa, un jucător aflându-se în fața debutului, Yanis Horvat care este în Primul XV. Jason Tomane, Fonovai Tangimana și Gabriel Rupanu se află în fața numărului rotund la selecții, 20, respectiv 30 pentru ultimii doi. Căpitanul Stejarilor este Marius Simionescu”, se scrie pe site-ul FR de Rugby.
Cele două echipe se duelează pentru Cupa Pershing, trofeul care se acordă în confruntările directe dintre cele două țări.
Aceasta va fi expusă pe stadionul SeatGeek și va fi decernată echipei câștigătoare la finalul partidei de vineri, 5 iulie (din cauza diferenței de fus orar dintre România și SUA, meciul va fi în noaptea de vineri spre sâmbătă, 6 iulie, la ora 3.00).
26 iunie 1919, Paris: ROMÂNIA – SUA 0-21 (Jocurile Interaliate) 10 mai 1924, Paris: ROMÂNIA – SUA 0-37 (Jocurile Olimpice) 17 septembrie 1988, Moscova: ROMÂNIA – SUA 7-17 (Trofeul „Sovietski Sport”) 9 octombrie 1999, Dublin: ROMÂNIA – SUA 27-25 (Cupa Mondială) 29 mai, Tokyo 2005: SUA – ROMÂNIA 28-22 (Super Cup) 23 noiembrie 2012, București: România – SUA 3-34 (meci test) 8 noiembrie 2014, București: România – SUA 17-27 (meci test) 12 noiembrie 2016, București: România – SUA 23-10 (meci test) 16 noiembrie 2018, București: România – SUA 5-31 (meci test) 6 august 2023, București: România – SUA 17-31 (meci test)
Suntem motivați pentru acest meci, avem o revanșă de luat după acel meci din România și cred ca toți avem același gând, nu vrem să mai fim cei învinși. Ne-am antrenat din greu săptămânile acestea, am dat tot ce am putut pentru fiecare antrenament ca să punem totul în practică la ora meciului. Îi așteptăm pe toți românii din Chicago la meci Marius Simionesci, căpitanul „stejarilor”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER