În plină cursă de recâștigare a supremației în a doua divizie valorică, naționala de rugby a României beneficiază în acest sezon al Cupei Europene a Națiunilor de o „armă cu două tăișuri”: frații Andrei și Valentin Ursache. În teren în meciul cu Portugalia, cei doi vor îmbrăca, încă o dată, tricoul brodat cu frunza de stejar, mâine, cu Rusia, la Soci (ora 12:00 GSP TV), fiind primii frați care evoluează împreună pentru România de la Marius și Gabriel Olărașu, în urmă cu un deceniu.
Istoria fraților Ursache este una a doi oameni simpli, care prin muncă și ambiție și-au deschis un viitor la care nu se gândiseră vreodată. Au pornit dintr-un sat mic, Valea Seacă (jud. Neamț), unde au muncit pământul alături de părinți, au lăsat totul în urmă din dorința de a-și face un alt destin și de a le oferi celor dragi o viață mai blândă, au strâns din dinți la mii de ore de antrenament, au închis ochii la depărtarea de casă, însă au reușit să îmblânzească lumea rugbyului. O călătorie lungă care trece prin sud-estul Franței, la Aix-en -Provence, unde joacă Vali (26 ani), continuă în nord-vestul României, la Baia Mare unde leagă grămezi Andrei (27 ani) și se sfârșește în aceeași cameră, în cantonamentul naționalei României, la Izvorani.
Tonul vocii, singura asemănare „Ce poți să îți dorești mai mult decât să joci pentru țara ta alături de fratele tău? Sunt mai mândru de el, că este în echipă, că a crescut atât de mult și mi-a ascultat sfaturile decât am fost de mine când am debutat pentru România”, deschide Vali discuția. Este „mezinul” familiei Ursache, dar e cu două capete peste Andrei. Și mai protector și mai atent față de fratele său, o inversare de roluri, care poate părea ciudată la prima vedere. Stau unul lângă altul pe canapeaua care parcă a devenit brusc mult prea mică și din când în când își aruncă o privire. Asemănători, dar total diferiți. Le găsești cu greu un punct comun, poate doar vocea liniștită, cu care deapănă frânturi din trecut. Vali este vorbărețul, iar ușurința cu care manevrează vorbe și se strecoară printre idei îl face de multe ori pe Andrei să zâmbească. Vorbește și el, însă mai așezat, căutându-și cuvintele potrivite. De multe ori se întâmplă să rostească în același timp, aceleași vorbe. Atunci se privesc atent și râd complice: frați până la capăt.
Debut la 20 de ani Primul care a făcut carieră în rugby este Vali. Junior de perspectivă, el a urcat repede la Steaua și Baia Mare, după care, în urmă cu doi ani a făcut pasul în Franța, la Aix-en-Provence. În tot acest timp, a devenit unul dintre titularii de drept ai pachetului de înaintare al naționalei României, uriașul din linia a doua (1,93 m și 114 kg) confirmându-și valoarea chiar la Cupa Mondială de anul trecut, din Noua Zeelandă. „Ursu”, cum este poreclit, a fost cel care și-a adus fratele la rugby, în urmă cu cinci ani. „Jucam la Arad și antrenorul de acolo, Ovidiu Șerban căuta pilieri. I-am zis că îl aduc pe frate-miu să dea câteva teste. Știam ce forță are, suntem nativi pentru sportul acesta, nu mă îndoiam că nu va trece. Problema era că nu știa regulile”, își „înțeapă” Vali, fratele care avea atunci 20 de ani.
Calea spre o altă viață Acasă, în Valea Seacă, Andrei nu știa ce i se pregătește. Muncea pământul alături de ai lui și zilele treceau toate la fel, între cursele cu tractorul făcute la pădure și treburile zilnice din gospodărie. „«Vrei să vii? Poți să îți faci un alt viitor, să ajungi mai sus. Trebuie să muncești mult, dar vei avea și rezultate», au fost singurele cuvintele pe care mi le-a zis Vali”, rememorează Andrei momentul care i-a schimbat viața. „Și cine nu își dorește să plece de la țară, să muncească și să își întrețină familia? Iar de muncă nu mi-a fost frică niciodată”, continuă el. „Bubu”, cum este poreclit, mai făcuse rugby pe când avea 14 ani și stătea în internat la Piatra Neamț. A mers atunci la câteva antrenamente, fascinat de balonul țuguiat, însă în cele din urmă a ales cartea. „Era datoria față de părinți, că până la urmă ei făceau sacrificii să mă țină la cămin, să termin o școală. Îmi plăcea rugbyul, dar mama mi-a zis să mă țin de carte, că asta are prioritate și nu i-am ieșit din cuvânt”, povestește Andrei.
De la Arad la Firenze via Suceava Testele la Arad le-a luat fără emoții și pentru prima dată cei doi frați se aflau în lotul aceleiași echipe. Nu au jucat însă niciodată împreună pentru că Andrei a fost împrumutat la Suceava să deprindă tainele postului de pilier, în timp ce Vali trata din postura de titular fiecare meci al Aradului. „Nu mi-a fost deloc ușor. Depărtarea de părinți a fost cea mai grea, să știu că i-am lăsat acolo singuri. Îmi era foarte greu, plângeam la antrenamente de dorul lor. Cu Vali a fost mai simplu că el a plecat de acasă la 16 ani, se obișnuise”, explică Andrei. Forța nativă, ușurința de a învăța tehnica în grămadă, determinarea arătată în fiecare antrenament l-au readus pe Andrei la Arad. Aici a fost remarcat, un an mai târziu, de clubul italian Firenze, iar până la transfer nu era decât un pas.
Munca în Italia și suspendare de un an Plecarea în Italia a coincis cu cea mai mare dezamăgire, condițiile oferite se aflau numai pe contract, nu și în realitate. „Am fost o săptămână la antrenamente apoi m-am dus să muncesc, să strâng cei 3.000 de euro cât costa dezlegarea de contract. Am muncit o lună, după care, văzând că nu o scot la capăt, m-am întors în țară”, spune el. A semnat cu Timișoara, însă italienii l-au suspendat un an jumătate. „Psihic e foarte greu, să te antrenezi și să nu joci. Am mers mai departe pentru că nu voiam să mă întorc acasă, voiam să ofer familiei mele tot ce era mai bun”, povestește el. În tot acest timp, Vali devenea cel mai bun jucător din linia a doua din campionatul României și după titlul de campion național cu Baia Mare făcea pasul spre Franța. Plecarea lui a coincis însă cu sosirea lui Andrei la Baia Mare: „Totul s-a schimbat radical pentru mine. Pretențiile erau altele, aici te pregăteai să fii cel mai bun, te băteai la titlu. Am tras tare să prind echipa, să joc, să învăț mai multe”.
„Să te mândrești cu ce ai crescut” Prezent în prima linie la meciurile „Lupilor” din Challenge Cup, convocarea lui Andrei la echipa României nu a surprins pe nimeni. A debutat alături de fratele său în primul meci al „stejarilor” din ediția 2012 la CEN, cu Portugalia și a făcut-o în stil mare, marcând un eseu. Primul care l-a strâns în brațe pentru reușită a fost fratele mai mic, umbra lui permanentă pe tot terenul. O bucurie imensă, împărțită la doi, care a ajuns rapid și în Valea Seacă la familia care și-a dat copii rugbyului. Primul meci a atras după sine o nouă convocare și o nouă provocare pentru frații Ursache. „Știi, este vorba aceea «să te mândrești cu ce ai crescut» și îmi place să cred că îi facem pe părinții noștri mândri de noi. Acum, că jucăm amândoi pentru România, poate și durerea lor că nu ne au pe amândoi aproape se va mai îndulci un pic”, spune Vali. Zâmbește îngândurat, poate cu mintea la meciul cu Rusia sau la sute de kilometri depărtare la doi oameni dragi, aflați într-un sat în inima Neamțului.
Vali: „Nu mi-e rușine că am muncit pământul” Cuvântul muncă este singurul care se repetă cu încăpățânare în timpul discuției. Vali povestește firesc, în cuvinte simple, despre o copilărie frumoasă, măsurată în orele de muncă la câmp, trudă și sacrificii. „Nu mă simt aiurea să vorbesc despre toate aceste lucruri pentru că nu e o rușine să lucrezi pământul. Mai rușine mi-ar fi să dau cuiva în cap sau să trăiesc pe spinarea părinților. Am crescut într-o familie simplă care m-a învățat că fără muncă și respect nu ajungi niciunde în viață”, explică el.
Nu mi-e frică de muncă. De la 16 ani trăiesc pe spatele meu, nu le-am cerut părinților niciun ban, iar pentru mine asta e o satisfacție Vali Ursache, linia a doua
Nu aș fi ajuns aici dacă nu aș fi avut ajutorul și încurajările fratelui meu. După părinți, este omul căruia îi datorez toată viața mea Andrei Ursache, pilier
Vali: „De mici ne-am băgat unul pentru celălalt”
„Placați” de un tir rapid de întrebări, frații Ursache oferă răspunsuri… surprinzătoare
Vali, care e primul sfat dat fratelui tău? Să aibă grijă ce mănâncă (râde). E obișnuit să mănânce bine, ca la țară, iar sportul de performanță nu se face așa, chiar dacă postul lui de pilier e unul în care îți trebuie forță. Apoi sfaturi despre legarea în grămadă, ce am mai învățat și eu.
Cum ai reacționat când ți-a zis Andrei că e convocat la națională? Îl vedeam cum joacă, ne-am mai uitat la meciuri și i-am zis că e momentul lui. S-au retras mulți jucători de la națională și trebuie să profite de asta, să muncească mai mult, să fie serios.
Ce i-ai zis când s-a alăturat echipei? Bine că ești aici, bucură-te de asta și încearcă să înveți cât mai mult. Când s-a anunțat echipa a fost o bucurie reciprocă. Plus că am legat în spatele lui. E același impact, forță, dar e un pic altfel când știi că e fratele tău.
Ai fost umbra lui Andrei tot meciul… Da. (râde). De mici am fost așa, să ne băgăm unul pentru celălalt, nu aș suporta să îl împingă cineva sau să sară la bătaie la el.
Cum te-ai simțit la eseul marcat de Andrei? Nu pot să descriu în cuvinte, a fost o bucurie enormă, nici nu puteam vorbi. După meci i-am sunat pe părinții noștri și abia puteam vorbi. Ei plângeau, am început și noi să plângem.
Ce i-ai zis după eseu? Eu nu știam cum să îl ridic mai repede de jos și doctorul îmi striga să nu-l mai trag că e comoționat.
E un sentiment incredibil să legi grămada în spatele fratelui tău Valentin Ursache linia a doua
Andrei: „Nu mi-e rușine să cer sau să primesc sfaturi”
Andrei, cum a sunat anunțul cu prima convocare la națională? A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, Eram la Selecționata „Lupilor” și Eugen Apjock mi-a zis, a fost o bucurie incredibilă, nu știam cum să reacționez.
Pe cine ai sunat prima dată? (cu privirea în ochii lui Vali) Pe Vali.
Ce îți dorești pe viitor? Cât mai multe selecții la națională și meciuri împreună cu fratele meu. Apoi să învăț cât mai multe, știu că sunt abia la început și până la urmă, indiferent cât de bun ești mai ai loc de învățat.
Cu ce ai rămas după prima experiență la lot? Cu mai multă experiență, dăruire în joc, am învăț multe de la Tincu și Lazăr. Nu sunt un tip căruia îi e rușine să ceară sau să primească sfaturi. Orice mă ajută să îmi fac mai bine meseria, e bine venit.
Cum a fost cu eseul? Pe moment nu mi-am dat seama, eram și puțin comoționat, după placajul pe care l-am luat în maxilar. Am primit balonul, și e vorba aceea dacă ajunge balonul la pilier, să nu-l pasezi că cine știe la cine poate nimeri (râde). Am văzut spațiul și am pătruns până în terenul de țintă.
Ce îți amintești după eseu? Mă strângea Vali în brațe și mă pupa.
Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri pentru România cu fratele meu Andrei Ursache pilier
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER