România a pierdut al treilea meci din acest an în Rugby Europe Championship, fiind învinsă azi, la Krasondar, de reprezentativa Rusiei cu scorul de 32-25. În urma acestui joc, Stejarii au ajuns pe ultimul loc în clasament, înaintea ultimei etape. Săptămâna viitoare, selecționata condusă de Andy Robinson va juca pe teren propriu, pe Stadionul Municipal Botoșani, cu echipa Belgiei.
România traversează cea mai dificilă perioadă din istoria modernă a rugby-ului, situație întărită de evoluția de la Krasnodar. Stejarii nu au reușit să profite de momentul bun după victoria cu Spania, iar în această deplasare au avut o altă evoluție departe de așteptări.
Căpitanul Mihai Macovei nu a fost disponibil pentru acest meci, astfel că Florin Surugiu a purtat banderola de căpitan pentru a doua oară în acest sezon. Andy Robinson a trimis în teren o echipă destul de tânără, cu o medie de 22,5 ani.
Partida a debutat cu o sarabandă a loviturilor de pedeapsă, fiecare tabără reușind să transforme câte două în primele 10 minute. Florin Vlaicu a mai adăugat încă opt puncte la recordul lui, ajungând la 992 de puncte realizate pentru România.
După minute bune în care fiecare echipă a încercat să caute punctele slabe ale adversarului, România a marcat primul eseu al jocului, prin centrul Moa Maliepo (min. 37), una dintre cele trei noutăți propuse de Robinson pentru această întâlnire. Vlaicu l-a transformat, dar bucuria Stejarilor a fost de scurtă durată. Rusia a egalat în minutul 37, iar până în pauză au preluat și conducerea. Ambele eseuri ale gazdelor au fost transformate, astfel că la cabine s-a plecat cu 20-13.
Pasa proastă din finalul primie reprize s-a prelungit și la începutul părții secunde, Rusia ajungând pentru a treia oară în terenul de țintă. Scorul a luat proporții, devenind mult prea dur, raportat la planurile echipei României (25-13).
Tânărul Melinte a ieșit în evidență în minutul 54 printr-un eseu, netransformat însă de Vlaicu, dar Rusia a continuat să rămână la conducerea jocului. Eforturile gazdelor, care au căutat al patrulea eseu, au fost răsplătite în minutul 75, când Kushnarev a trecut de barajul tricolor, transformând apoi și încercarea.
La ultima fază a jocului, Simionescu a realizat al șaptelea eseu al întâlnirii, Melinte a transformat, dar a fost doar o încercare de încurajare pentru tânărul jucător. România a cedat cu 32-25, suferind, așadar, o altă înfrângere care doare.
Rezultatele României în REC 2020
1 februarie, Georgia – România 41-13, Tbilisi
8 februarie, Portugalia – România 22-11, Caldas da Rainha
22 februarie, România – Spania 24-7, Botoșani
7 martie, Rusia – România 32-25, Krasnodar
14 martie, România – Belgia, Stadionul Municipal Botoșani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER