Cupa Națiunilor Europene la rugby pe plajă
În cadrul Adunării Generale a FIRA-AER, desfășurată la Paris, s-a propus și acceptat organizarea în vara anului viitor a Beach Rugby European Nations Cup. Competiția va fi deschisă celor mai bune echipe naționale de pe "Bătrânul Continent", mai precis a 24 dintre ele (din 43 de țări ale căror federații sunt afiliate).
Cupa Națiunilor Europene la rugby pe plajă se va desfășura timp de trei zile. Prima ediție va avea loc într-un oraș din Franța, în prezența a numeroși internaționali. Se preconizează ca în 2010 să fie organizate cinci etape și o super finală, acestea fiind încredințate la șase țări europene. Cum în România, pe litoralul Marii Negre, rugby-ul pe plajă își desfășoară de mulți ani turnee, este de așteptat ca în viitorul apropiat țara noastră să găzduiască o etapă sau chiar super finala Cupei Europene a Națiunilor fie la Constanța, fie la Mangalia.