Cupa Regelui | Știința Baia Mare și Timișoara Saracens, față în față pentru primul trofeu intern al sezonului. Finalistele, nevoite să se descurce fără internaționalii convocați pentru Cupa Mondială
Cupa Regelui, cea mai nouă competiție în rugby-ul românesc a ajuns să își desemneze câștigătoarea. Sâmbătă, 12 septembrie, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf” vor avea loc meciurile care vor stabili învingătoarea competiției, dar și medaliata cu bronz. Astfel, de la ora 17:00, în finala mică, „U” Cluj, revelația întrecerii, va întâlni pe CSM Olimpia București. În finala mare, de la ora 20:00, CSM Știința Baia Mare și Timișoara Saracens își vor disputa marele trofeu.
„Suntem onorați că am ajuns în finală la o competiție desfășurată sub patronajul Casei Regale a României. Dorim să obținem trofeul pentru că vrem să rămânem în istorie drept câștigătorii primei ediții a competiției. Ne dorim victoria, nu există o altă opțiune pentru noi. Va fi un meci greu în care plecăm cu șansa a doua pentru că Timișoara ne-a învins anul acesta, însă mizăm pe felul în care se va mobiliza echipa”, a spus Constatin Ene, căpitan Știința Baia Mare.
„Pentru noi, prezența în finală înseamnă atingerea primului obiectiv din acest sezon, câștigarea trofeului. Este o competiție nouă și ne bucură faptul că Timișoara va juca prima finală. Probabil va câștiga echipa care va fi mai în forma, care va greși mai puțin și bineînțeles cea care are motivație mai mare”, a spus Vasile Rus, căpitanul Timișoarei Saracens.
Cele patru echipe vor juca fără internaționalii convocați la echipa națională pentru Cupa Mondială din Anglia. Finala mică va fi transmisă pe RugbyTv, iar finala mare poate fi urmărită în direct, pe TVR 2.