Daniel Mitrea, Academia Națională de Rugby: „Am dat startul înscrierilor pentru cursurile de instructori și preparatori sportivi”

Începând cu anul 2022, Academia Națională de Rugby organizează cursuri de formare pentru instructori și preparatori sportivi, indiferent de specializare. Cursurile sunt autorizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației și sunt susținute de profesioniști în domeniu. Înscrierile pentru acest an se fac până la finalul lunii august.

Academia Națională de Rugby este instituția de formare și perfecționare profesională în domeniul sportului și, în special, al rugby-ului. În 2021, ANR a obținut autorizațiile necesare pentru a organiza cursuri care se adresează tuturor celor care vor să se perfecționeze ca preparatori și instructori sportivi, nu numai celor care aleg ca sport rugby-ul.

Daniel Mitrea, managerul Academiei Naționale de Rugby, a declarat: „Începând din acest an, cursurile noastre se adresează tuturor celor care-și doresc să activeze ca instructori și preparatori în domeniul sportului, indiferent de specializare, nu numai în cel al rugby-ului. Primele cursuri de acest tip vor începe chiar în toamna acestui an”.

Daniel Mitrea este, din anul 2004, formator la World Rugby. În 2007 a devenit Trainer World Rugby, iar în 2013 a primit titlul Master Trainer World Rugby. El a fost, în perioada 2016 – 2022, responsabil cu formarea și perfecționarea specialiștilor în cadrul Rugby Europe, un forum european de elită, cu membri din 48 de țări.

Daniel Mitrea este doctor în educație fizică și sport și membru în Comisia Tehnică Olimpică

Cursurile ANR sunt susținute de către specialiști recunoscuți plan intern și extern, care-și propun să transmită cursanților cele mai noi informații și competențe de care viitoarele generații de sportivi vor putea beneficia în mod direct. Specialiștii provin din diferite domenii: medicină sportivă, pregătire fizică, nutriție, teoria antrenamentului sportiv, psiho-pedagogie, management sportiv.

Prin implicarea experților din diferite domenii de activitate, toate în directă legătură cu sportul, avem garanția formării corecte a unor generații noi de instructori și de preparatori fizici, specialiști care vor ajuta sportivii sa-și atingă și să-și depășească limitele, în vederea obținerii unor performanțe notabile”, a mai spus Daniel Mitrea, managerul ANR.

În luna septembrie a acestui an vor fi organizate cursurile de instructori sportivi, iar în perioada octombrie – decembrie, cursurile de preparatori fizici.

Înscrierile se fac până la data de 31 august 2022, pentru cursurile de instructori sportivi, respectiv 26 august 2022, pentru cele de preparatori fizici, la adresa de e-mail: frr@frr.ro.

Prețul unui curs pentru instructori sportivi este de 1.000 de lei, iar cel al unui curs pentru preparatori fizici este de 2.000 de lei.

Publicat: 06 08. 2022, 15:23