Debut în forță pentru stejari în IRB Nations Cup 2013: România – Rusia 30-20
Reprezentativa de rugby a României a învins, sâmbătă, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, cu scorul de 30-20, selecționata Rusiei, în primul meci din cadrul ediției 2013 a turneului IRB Nations Cup.
Start greoi
Primul eseu al partidei a venit destul de repede, după un supranumerit al Rusiei, echipa „urșilor” a taxat greșelilor „stejarilor”. Marcatorul primului eseu al competiției a fost Igor Kurashov, scor 7-0 în defavoarea României.
Prima ocazie a „stejarilor a avut loc în minutul 15 atunci când aceștia s-au apropiat la numai puțin de cinci metri de terenul de țintă advers. Totuși faza a fost jucată foarte bine de adversarii României și astfel elevii lui Lynn Howells au fost nevoiți să se mulțumească doar cu o lovitură de pedeapsă, transformată de jucătorul Florin Vlaicu, scor 3-7.
Cea de-a doua încercare a partidei a fost reușită tot de naționala Rusiei. Jucătorii veniți din fosta Uniune Sovietică au reușit de această dată să replice prin fundașul Yuri Kushnarev. Jucătorul în vârstă de 27 ani a dus scorul la 14-3.
Două eseuri importante
Răspunsul României a venit extrem de rapid și a fost puternic. Primul care a marcat a fost Adrian Matei, debutant în selecționata „stejarilor”. Cel de-al doilea eseu venit în contul României a fost reușit de fundașul Timișorenilor Cătălin Fercu. După cele două reușite tricolorii se aflau la conducere 17-14. Din cauza neatenției aceștia au intrat la cabine la egalitate, Yuri Kushnarev a transformat în ultimul minut o lovitură de pedeapsă, scor 17-17.
Ploaia de puncte
Repriza secundă a început destul de bine pentru jucătorii României, căpitanul Mihai Macovei reușind un eseu chiar în startul reprizei, scor 24-17.
După această încercare jucătorii ambelor echipe și-au calculat fiecare pas și astfel spectatorii veniți pe stadionul Arcul de Triumf au mai vazut doar trei lovituri de pedeapsă transformate de Florin Vlaicu, două, respectiv Yuri Kushnarev, una.
Prima partidă a turneului a adus o victorie muncită pentru reprezintativa României împotriva Rusiei, scor 30-20. În celălalt meci al zilei Emerging Italy s-a impus destul de clar împotriva Argentinei Jaguars, scor 26-6. Următoarea partidă a României va avea loc miercuri împotriva „Jaguarilor” din Argentina.
Debut pozitiv
„A fost un meci la îndemâna noastră, la prima vedere s-a văzut lipsa noastră de concentrare, am făcut câteva greșeli neforțate și asta le-a permis adversarilor noștri să puncteze primii. Dacă am fi fost mai atenți cred că am fi marcat mult mai multe puncte. Pe finalul primei reprize nu am mai fost concentrați așa cum trebuie și am fost taxați. Totuși intrarea la cabine la egalitate ne-a motivat. Am vrut să demonstrăm că suntem mult mai buni decât națioanala Rusiei. Pentru următoarele două etape ne propunem să facem cât mai puține greșeli și să marcăm cât mai multe puncte” a declarat la finalul partidei Adrian Matei
Articiol scris de Adrian Eugen