Derby-ul se joacă în Ghencea
În semifinalele ediției trecute de campionat, Steaua a suferit până să se impună cu 29-20 în fața formației maramureșene / Foto:Â Marian BURLACU
Spre deosebire de campionatele puternice din Franța sau Anglia, care și-au disputat etape și în perioada în care naționalele acestor țări jucau în Turneul celor 6 Națiuni, cel din România se reia astăzi, cu etapa a 9-a, după o pauză de patru luni (ultima rundă a avut loc pe 29 noiembrie).
Cel mai interesant joc este cel programat pe stadionul de rugby din Ghencea, de la ora 11:00 (la care încep toate partidele), între Steaua și Universitatea Baia Mare. Oaspeții par a fi puși pe fapte mari, ei participând recent un turneu în Italia și reușind o achiziție de marcă în intersezon: l-au transferat pe mijlocașul la deschidere Ionuț Dimofte, chiar de la formația militară. Este de urmărit dacă băimărenii vor reuși să dea lovitura tocmai în fief-ul Stelei, palmaresul direct neînregistrând până astăzi o victorie a lor acolo – ei au fost și rămân greu de învins atunci când joacă acasă, dovadă fiind și rezultatul de egalitate, 6-6, înregistrat în tur. Partida din Ghencea va fi transmisă în direct de TVR2.
O altă întâlnire în care bucureștenii pot avea emoții este cea de la Cluj, acolo unde Dinamo a suferit mai mereu în ultimii 20 de ani. De altfel, și în tur universitarii s-au ținut bine, ei cedând la o diferență care – într-un campionat în care favoritele la titlu au depășit "suta" în câteva rânduri – este onorabilă (6-29).
DIVIZIA NAȚIONALĂ‚, EDIȚIA 2008/09
SEZONUL REGULAT
SERIA I
CLUJ (stadion "Iuliu Hațieganu"):
CS Universitatea (locul 3 / 23 puncte) – Dinamo Gaz Sud (locul 1 / 36 puncte)
În tur: 6-29
BRAȘOV (stadion CFR):
CFR CSUM (locul 6 / 0 puncte) – Bucovina Suceava (locul 5 / 5 puncte)
În tur: 0-48
BUCUREȘTI (stadion "Olimpia")
Olimpia (locul 4 / 18 puncte) – RCJ Farul Constanța (locul 2 / 35 puncte)
În tur: 7-75
SERIA A II-A
BUCUREȘTI (stadion Steaua II):
Steaua (locul 1 / 37 puncte) – CSM Universitatea Baia Mare (locul 2 ( 35 puncte)
În tur: 6-6
BÂRLAD (stadion Rulmentul):
Rugby Club (locul 6 / 1 punct) – Universitatea de Vest Timișoara (locul 3 / 18 puncte)
În tur: 13-59
CONSTANȚA (stadion "Constructorul"):
Constructorul Cleopatra (locul 4 / 13 puncte) – Poli Agro Iași (locul 5 / 12 puncte)
În tur: 6-26
Toate meciurile încep la ora 11:00