Secvența 1. În magazin, un puști își trage tatăl de mânecă. Răsfățul calin îi lipsește din glas, fiindcă sarailia retorică e un desert necunoscut în zonă. „Vreau tricoul!”, spune tare copilul, arătând cu degetul. Părintele se conformează. O mulțumire ascunsă locuiește în sufletul lui și-l luminează pe dinăuntru. Băiatul lui joacă fotbal cu colegii de clasă și rugby cu prietenii. Știe tot ce trebuie știut despre Xavi, Robben și Klose, dar își recrutează modelele din alt spațiu. Când intră aici, în magazinul lui Stade Toulousain, ceva îl curentează subtil. De pe pereți îl privesc idoli virili și asudați: Jean-Pierre Rives, Frédérick Michalak, David Skréla, Yannick Jauzion. „S”-ul se înfășoară ca un șarpe purpuriu în jurul „T”-ului de pe emblemă. Copilul învață geografia globalizării și află de Samoa, Argentina, Fiji sau Africa de Sud de la alți profesori decât cei de la școală. Dascălii lui de uz curent, cu pomeți zdrumicați și vânătăi pe coapse, se numesc Basualdo, Kunavore, Sowerby sau Census Johnston. Povestea lui Stade Toulousain e un „Roșu și negru” fără nimic stendhalian, un tandem cromatic care schimbă inimile puștimii din cartier și le conferă contur oval.
Secvența 2. În tribună, un alt copil trage un alt tată de mânecă. Întrebările curg, însoțite de surâsurile asistenței. Părintele e somat să renunțe la glumițele rococo pe care le schimbă cu vecinii de gradene și să purceadă la o sănătoasă hermeneutică a acestui sport în care pasezi înapoi ca să ajungi înainte. Nedumeririle băiatului încep, tradițional, cu „Pourquoi” sau „Qu’est-ce que c’est.” După cinci răspunsuri, tătânele se repliază pedagogic: „Tais-toi, Hervé, tu embêtes tout le monde”. Vecinii îl mitraliază cu priviri crâncene, făcându-l să-și reconsidere atitudinea. Suntem la un meci amical, în plină vară, și nimic nu trebuie să surpe plăcerea clipei. A venit vremea s-o afle și copilul: rugby-ul e un tratat despre coeziune. Lucrul ăsta i se va desluși de-acum încolo în fiecare sfârșit de săptămână când curiozitatea va birui și-l va împinge, de mână cu tatăl său, spre sălile de curs în aer liber. În fiecare weekend al verii franceze, amicalele de rugby țin afișul: Bayonne-Bourgoin, Agen-Narbonne, Aurillac-Brive, Toulon-Lyon, La Rochelle-Grenoble, Perpignan-Carcassonne și alte douăzeci. Ele consacră un spațiu al vitalității salubre, fără complicități vâscoase și mofturi de primadonă. Și nici măcar nu e nevoie de călăuze fine, care să-ți deslușească sensuri. Trebuie doar să te așezi, să-ți saluți vecinul cu un „Ça va bien?” jovial, să inspiri și să te lași inspirat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER