Fani trași pe sfoară la Six Nations Cup

Ocolit timp de decenii de tentația banilor, grație statutului amator adoptat, rugby-ul din vestul Europei resimte acum efectele crizei. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, o firmă fantomă i-a păcălit pe fanii francezi care doreau să vadă meciul cu Irlanda, de la Dublin.

Pentru orice suporter de rugby din lume, a vedea un meci pe arena „Croke Park“ din Dublin are o semnificație aparte. Acolo, pe 20 noiembrie 1920, o grupare paramilitară ce ținea de poliția britanică a ucis 14 oameni (13 spectatori și un sportiv) în timpul unei partide de fotbal galic (din acest motiv, până pe 11 februarie 2007 fotbalul și rugbyul au fost interzise acolo). Cum astăzi Irlanda și Franța vor debuta în Turneul celor 6 Națiuni, suporterii din Paris, Toulouse sau Bordeaux au plătit pentru a ajunge acolo. Circa 300 dintre ei s-au păcălit însă, agenția de turism care le-a încasat banii, pe internet, dovedindu-se a fi o firmă fantomă… În total, numărul celor escrocați se ridică la 700, iar prejudiciul adus este de 315.000 de euro.

Nici rugbyștii participanți la una dintre cele mai vechi competiții din lume (ediția cu 4 Națiuni a debutat în 1883) nu o duc prea bine în aceste vremuri de criză. Celor care activează la cluburile din prima ligă engleză, de pildă, le-au fost reduse salariile. Și în Franța s-a strâns cureaua, mulți dintre jucătorii scoțieni pregătindu-se să plece acasă, la vară. Chiar dacă a suferit pierderi importante, Royal Bank of Scotland a decis să rămână sponsorul Turneului până în 2013. Cum noul contract încheiat este în valoare de 20 de milioane de lire sterline, rezultă că dragostea pentru rugby a anglo-saxonilor nu are preț. Și asta fiindcă statul britanic deține 57,9% din RBS, ceea ce înseamnă că tot contribuabilul susține financiar competiția.

Spania – România, la Madrid

Echipa României debutează astăzi, la ora 17:00, în ediția 2009/2010 a Cupei Europene a Națiunilor, competiție care contează și ca preliminarii la Rugby World Cup 2011. Evenimentul se va produce la Madrid, contra Spaniei. „Stejarii” au disputat 25 de meciuri cu ibericii, câștigând 24 și pierzând numai unul.

Publicat: 07 02. 2009, 08:38
Actualizat: 07 02. 2009, 08:52