Dinamo Gaz Sud și Steaua își dispută azi, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf“ (ora 16:00), titlul național. Finala Diviziei Naționale este prefațată însă de tensiuni la nivel înalt.
Decizia președintelui George Straton de a-l invita la cel mai important eveniment al sezonului pe primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a inflamat spiritele. „Am fost informat că domnul Chiliman ar urma să acorde trofeul echipei câștigătoare. Mi se pare extrem de bizară această decizie, ca să folosesc un termen blând. În săptămâna în care președintele CIO a vizitat țara noastră, reiterând dorința de a fi delimitat sportul de politică, George Straton ia decizia de a politiza rugby-ul. Cred că erau multe personalități în tribună care să merite să acorde trofeul înaintea dlui Chiliman. În semn de protest, nu voi merge la finala campionatului“, a declarat președintele COSR, Octavian Morariu, cel care l-a susținut pe Straton să ajungă șeful FRR.
Steaua încearcă să mai salveze sezonul după ce a pierdut Cupa în fața rivalilor de la Dinamo, campioni naționali en-titre. În deschidere, de la ora 13:00, are loc finala mică: Baia Mare – Farul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER