Farul Constanța a transferat un jucător din Noua Zeelandă
RCJ Farul Constanța a reușit să transfere un rugbyst din prima
ligă neo-zeelandeză, pe Derek Carpenter, în vârstă de 22 de ani,
care a jucat ultima oară la Northland Rugby Union, transmite
corespondentul MEDIAFAX.
„Am reușit un transfer foarte bun, care, cu siguranță, ne va ajuta
foarte mult în obiectivul pe care îl avem pentru acest sezon.
Evoluează ca centru sau uvertură și deja s-a alăturat lotului
nostru care este în cantonament la Covasna. Consider că este un
transfer important pentru că este primul jucător care activează în
prima ligă din Noua Zeelandă, unde rugbyul este o adevărată
religie. Va evolua la Farul în acest campionat și am profitat de
faptul că întrecerea internă din Noua Zeelandă deja s-a încheiat
pentru a se pregăti participarea All Blacks la Cupa Mondială. Nu
este singurul jucător străin care va ajunge la RCJ Farul în această
perioadă. În această săptămâna va sosi, dacă se va rezolva în timp
util problema cu viza, un alt internațional namibian după
Jantjies”, a declarat directorul sportiv al RCJ Farul, Aurelian
Arghir.
RCJ Farul i-a mai transferat în această perioadă pe Cristian
Munteanu (linia a 2-a, 21 ani),Mihăiță Zainea (mijlocaș la grămadă,
22 ani), Bogdan Petreanu (flancher, 22 ani), Cristian Ionescu
(taloneur, 22 ani), Ilie Andrei (centru, 21 ani),Alexandru Vîlcu
(23 ani) – toți de la CSM București, dar și pe Cornel Cornei
(taloneur, 21 ani), de la o formație din Spania și Valentin Ivan
(22 ani, mijlocaș la grămadă) de la Dinamo.
Sursa: www.sportydesktops.com