Față în față după 28 de ani! „Stejarii” dau piept cu Samoa, sâmbătă, de la ora 18:00

Naționala de rugby a României întâlnește Samoa sâmbătă, 18 noiembrie, în primul meci test al lunii. Partida va avea loc la ora 18:00, pe Stadionul Național Arcul de Triumf .

Înaintea meciului de mâine se va ține un moment de reculegere în memoria lui Tavi Cimpian, medicul lotului de seniori, care s-a stins din viață joi dimineață, în urmă unei boli necruțătoare.

Romania și Samoa se vor întâlni pentru a două oară în istorie, „Stejarii” impunându-se în prima întâlnire, care a avut loc în 14 noiembrie 1989, cu 32-24. În clasamentul World Rugby, România se află pe locul 15, iar Samoa pe locul 16.

La conferință de presă care a avut loc astăzi, la sediul FRR, au participat Alin Petrache, președintele forului de specialitate, antrenorii și căpitanii celor două formații.

„Încheiem anul competițional cu două meciuri interesante, Samoa și Tonga. Sunt meciuri importante din punct de vedere al calificării noastre de anul viitor, iar aici trebuie să spunem că primul meci din Rugby Europe Championship, cel cu Germania, va avea loc la București, pe Stadionul Arcul de Triumf. Jucătorii noștri sunt în fața unui mare test, dacă vom câștigă, vom ajunge pe locul 13 în clasament. Samoa este o echipa puternică, cu mulți jucători internaționali, jucători puternici, masivi. Meciul de mâine este extrem de greu, vor juca după noi cu Anglia, vin după Scoția, sper să facem față cu brio. Îi invit pe toți cei care iubesc rugbyul să ne fie alături, indiferent de vreme”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby

Pentru partida de mâine, staff-ul tehnic a stabilit deja echipa care va intră în teren. Astfel, de remarcat este că Mihai Macovei, care va ajunge la selecția cu numărul 76, va conduce pentru a 40-a oară echipa din teren. În ceea ce privește proveniența jucătorilor din primul XV, 5 joacă la echipele din Franța, 3 la Timișoara Saracens, 3 la CSA Steaua, 2 la Știință Baia Mare și 2 la CSM București.

„Ne așteaptă un meci greu, Samoa este o echipa bună. Au jucători cu experiență, vin după o impresie pozitivă făcută în confruntarea cu Scoția. Noi am avut o săptămână grea de antrenamente, băieții au răspuns bine la cerințele antrenorilor, mâine vrem să dăm tot ce avem mai bun și să obținem prima victorie din aceste meciuri test” a spus căpitanul României, Mihai Macovei.

Loturile României și reprezentativei Samoa pentru meciul de sâmbătă:

Romania:
1. Mihaita Lazar (Castres), 2. Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johann Van Heerden (CSM Stiinta Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Colomiers), 6. Andrei Gorcioaia (Massy), 7. Mihai Macovei (C) (Colomiers), 8. Stelian Burcea (CSM Bucuresti), 9.Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Ionut Dumitru (CSA Steaua), 12. Sione Fakaosilea (CSM Stiinta Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM Bucuresti), 14. Fonovai Tangimana (Timisoara Saracens), 15. Marius Simionescu (Timisoara Saracens). Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Stiinta Baia Mare), 17. Ionel Badiu (Timisoara Saracens), 18. Alexandru Gordas (CSA Steaua), 19. Ionut Muresan (Timisoara Saracens), 20. Vlad Nistor (Albi), 21. Tudorel Bratu (CS Dinamo), 22. Jack Umaga (Timisoara Saracens) , 23. Robert Neagu (CSA Steaua)

Samoa:
1. Jordan Lay (Steamers), 2. Motu Matu’u (Gloucester), 3. Donald Brighouse (Otago), 4. Faatiga Lemalu (Saracens), 5. Chris Vui (C) (Bristol), 6. Piula Faasalele (Toulouse), 7. Jack Lam (Bristol), 8. Ofisa Treviranus (London Irish), 9. Dwayne Polataivao (Northcote), 10. Tim Nanai Williams (Chiefs), 11. David Lemi (Bristol), 12. Reynold Lee-Lo (Cardiff Blues), 13. Kieron Fonotia (Ospreys), 14. Paul Perez (VC) (Toulouse), 15. AhSee Tuala (Northampton). Rezerve: 16. Manu Leiataua (Bayonne), 17. James Lay (Bay of Plenty), 18. Hisa Sasagi (Otago), 19. Brandon Nansen (North Harbour), 20.Maurie Faasavalu (Oyonnax), 21. Melani Matavao (Aana Chiefs), 22. JJ Taulagi (Exeter), 23. Alapati Leiua (Exeter)

 

Publicat: 17 11. 2017, 15:30
Actualizat: 17 11. 2017, 15:31