Finala Superligii la rugby se va disputa și în acest an între echipele care domină campionatul intern începând din 2009, Timișoara Saracens și CSM Știința Baia Mare. Ambele formații au câștigat semifinalele disputate în București, cu echipele mai bine clasate în sezonul regulat.
Timișoara Saracens a învins sâmbătă seara, pe stadionul Arcul de Triumf, echipa CSM București, scor 26-13 (17-6), la finele unui meci dominat de bănățeni.
Tot sâmbătă, CSM Știința Baia Mare câștigase meciul disputat în Ghencea cu Steaua, scor 20-19.
Finala Superligii se va disputa sâmbăta viitoare, tot pe stadionul Arcul de Triumf din București.
Timișoara Saracens este câștigătoarea ultimelor două campionate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER