Finala Cupei României se joacă la Alba Iulia
Federația Română de Rugby a decis ca ultimul act al Cupei României, programat pentru data de 3 decembrie, să se dispute la Alba Iulia, pe Stadionul „Cetate”.
Astfel, deținătoarea trofeului Baia Mare (Mihai Macovei, foto) va întâlni pe RCM Timișoara. Partida va începe la ora 13:00 (live pe GSP Tv), iar intrarea va fi liberă. „Încercăm să promovăm rugbyul cât mai mult în afara Bucureștiului. Finala Cupei României Gold Corporation din acest an se va juca la Alba-Iulia, anul viitor la Baia Mare. Naționala va juca unele meciuri în provincie în primăvară. De fiecare dată când am jucat în provincie am avut public numeros”, a explicat președintele FRR, Alin Petrache.
Ultima asemenea acțiune de promovare a rugbyului a avut loc anul trecut, în luna iulie, când naționala de rugby a disputat unul din meciurile de recalificare la Cupa Mondială, cel cu Tunisia, la Buzău.