Finală de vis la Cupa Mondială de rugby, Australia – Noua Zeelandă. Selecționata Wallabies a învins Argentina cu 29-15 în a doua semifinală

Australia a câștigat a doua semifinală a Cupei Mondiale de rugby, scor 29-15 în fața Argentinei. Selecționata Wallabies va juca astfel pentru titlul mondial în fața marii rivale, Noua Zeelandă, care s-a impus sâmbătă în fața Africii de Sud cu 20-18. Cele două națiuni se vor înfrunta pentru prima dată într-o finală de Cupă Mondială.

Aflată pentru a doua oară în carieră într-o semifinală de turneu final, Argentina a pus pe jar o națiune întreagă în tentativa de a ajunge în premieră și într-o finală, inclusiv pe celebrul Diego Armando Maradona, care nu s-a sfiit să cânte alături de suporterii pumelor aflați la Londra. Australia a început însă meciul practic de la 7-0, în condițiile în care Simmons a culcat balonul în terenul de țintă în minutul 2. Selecționata Wallabies i-a luat tare pe sud-americani, iar până în minutul 10 a marcat și al doilea eseu prin Adam Ashley-Cooper. 

Cu un deficit de 11 puncte după niciun sfert din timpul de joc, Argentinei i-a fost greu să întoarcă rezultatul, cu toate că a dominat categoric cu pachetul de înaintare. Australienii au rezistat cu brio și chiar au reușit și al treilea eseu până la pauză, prin același Adam-Ashley-Cooper (19-9, pauză).

În partea secundă, sud-americanii și-au reluat ofensiva însă n-au reușit să spargă blocul defensiv australian, cel care a răpus în faza grupelor și Anglia, țara gazdă. Argentina s-a apropiat cel mai mult de adversară la 7 puncte (12-19 și 15-22), eforturile de a ajunge cu balonul în terenul de țintă fiind în zadar. Până la urmă, cei care au înscris eseul în partea secundă au fost tot australienii, prin același Cooper, care a realizat hattrick-ul. Lucrurile au fost clare din minutul 72, când Australia s-a desprins la 29-15, scor cu care s-a și terminat semifinala.

Așadar, sâmbăta viitoare, pe Twickenham, vom asista la o finală de vis, Australia – Noua Zeelandă, aceasta fiind și prima confruntare directă între cele două mari națiuni într-o finală de Cupă Mondială.

 

Publicat: 25 10. 2015, 20:10
Actualizat: 25 10. 2015, 20:11