Florin Vlaicu: „Sperăm să câștigăm două meciuri și să facem istorie pentru România la Cupa Mondială”

Florin Vlaicu, component al reprezentativei de rugby a României care va participa la Cupa Mondială, a declarat, joi, la prezentarea oficială a lotului, că speră ca el și colegii săi să câștige două meciuri la competiția din Anglia și să facă istorie.

„Acum arătăm foarte bine și sperăm să jucăm la fel de bine la Cupa Mondială. Așteptările sunt foarte mari. Sperăm să reușim să câștigăm două meciuri și să facem istorie pentru România. Nu s-a întâmplat niciodată acest lucru, dar vrem să facem asta pentru că știm că putem. Suntem o echipă foarte bună și cred că vom reuși. Nu sunt numai Irlanda și Franța în grupa noastră, mai avem și Italia și Canada și sperăm să câștigăm aceste două meciuri. În primele două meciuri, cu Franța și cu Irlanda, sperăm să facem jocuri cât mai bune, care să ne dea încredere pentru următoarele două. Ne dorim să câștigăm cu Tonga, pentru că e ultimul meci de verificare, pentru a pleca cu un moral bun la Mondiale”, a spus Vlaicu.

Valentin Calafeteanu a declarat că echipa României are ca obiectiv la Cupa Mondială o victorie în meciul cu Canada. „Suntem mândri că putem reprezenta România la această Cupă Mondială. E o competiție majoră, fiecare sportiv își dorește să dea totul la aceste meciuri. Cu Tonga e un test foarte important, un adversar puternic, în care sperăm din suflet să punem totul la punct, pentru că la Cupa Mondială greșelile nu mai sunt permise. Avem obiectiv să învingem Canada. Dacă vom învinge și Italia va fi o surpriză, iar în celelalte două meciuri, cu Franța și Irlanda, trebuie să etalăm un rugby de calitate, să-i facem pe oameni mândri de echipa națională de rugby a României, pentru că Franța și Irlanda fac parte din elita rugbyului mondial”, a afirmat Calafeteanu.

Naționala de rugby a României va întâlni Tonga, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci test. La Cupa Mondială de rugby din Anglia, România va evolua în grupa D, având programate următoarele meciuri: cu Franța, în 23 septembrie la Londra; cu Irlanda, în 27 septembrie la Londra; cu Canada, în 6 octombrie la Leicester; cu Italia, în 11 octombrie la Exeter.

MEDIAFAX

Publicat: 03 09. 2015, 21:07
Actualizat: 03 09. 2015, 21:08