FOTO Steaua a câștigat Cupa României la rugby!
Ultimul trofeu al ediției 2008-2009 din rugbyul autohton, Cupa
României a ajuns în acest weekend la Steaua, care a trecut în
finală de Farul cu 27-15 (13-3).
Prefațat de un adevărat război al declarațiilor, pe marginea
suspendării lui Dănuț Dumbravă, la o lună după ce a călcat un
adversar în finala cu Baia Mare, dar și a contestării arbitrajului,
ultimul act al Cupei României de pe Stadionul „Arcul de Triumf” se
anunța incendiar. Cu lecția învățată din finala campionatului când
au pierdut dramatic, în ultimele secunde, elevii lui Marin Moț au
intrat deciși să scrie soarta meciului încă prima parte. Cu un
avans mic la pauză, 13-3, militarii au mărit ecartul la 27-3,
diferență ce s-a menținut până aproape de finalul partidei.
Revenirea în joc a constănțenilor, ce au reușit două eseuri, 27-15,
a fost mult prea târzie pentru a le mai da emoții adversarilor.
Astfel, „roș-albaștrii” salvează in extremis un sezon trecut ce
părea compromis după pierderea titlului național.
Au marcat: Băsălău (1e), Marinescu(1e) și
Dascălu(1e) și Vlaicu (2lp, 3t) pentru Steaua, respectiv
Natriasvili (1e), Lazăr (1e) și Aoina (1lp și 1t) pentru
Farul
10 Cupe ale României a câștigat până în prezent Steaua
„Este un trofeu ce mai diminuează din amărăciunea pierderii
titlului național”, Florin Vlaicu, jucător Steaua
CLICK AICI PENTRU O GALERIE
FOTO DE LA PARTIDA STEAUA – FARUL