Georgia ne-a învins la rugby și a făcut dubla: a câștigat ediția 2015 a Campionatului European, dar și Cupa Antim Ivireanul
Naționala de rugby a României a pierdut ultimul meci din Campionatul European de Rugby, disputat sâmbătă, împotriva Georgiei. „Stejarii” au fost învinși de „lelos” cu 6-15 (3-9), gruzinii adjudecându-și astfel ediția 2015 a competiției, dar și Cupa Antim Ivireanul. Soarta partidei a fost decisă de precizia celor doi transformeri, georgianul Merab Kvirikashvili reușind să transforme toate cele cinci penalități, în timp ce Calafeteanu a dat doar una și a ratat alte trei. Dumbravă a transformat ultima lovitură de penalitate a românilor.
„Stejarii” au condus 10 minute
România a început bine partida cu Georgia, cu pachetul de înaintare câștigând metru cu metru spre terenul de 22 al gruzinilor, însă primii care au avut șansa de a marca eseu au fost oaspeții. „Stejarii” s-au apărat însă bine și au reușit să iasă cu fața curată dintr-o acțiune periculoasă în care „lelos” au avut o grămadă la 5 metri de buturile tricolore. În primul sfert de oră, cei care au atacat mai mult au fost gruzinii, „stejarii” făcându-se remarcați pentru apărarea ermetică. În minutul 15, România pune primele puncte pe tabelă prin Valentin Calafeteanu care transformă o penalitate, 3-0 și România trece la conducere. A fost de altfel, singura dată când „stejarii” s-au aflat la conducere și pe tabelă și în joc. Zece minute mai târziu, georgienii reușesc egalarea prin Merab Kvirikashvili, ce transformă o penalitate, 3-3. În minutul 30, România părea că va da lovitura după ce Georgia rămâne în 14, Ghiorghi Nemsadze, fiind eliminat temporar. Calafeteanu ratează însă transformarea, pentru că balonul trimis de el, lovește butul stâng.
„Lelos” atacă și în 14
Meciul continuă însă cei care fac jocul sunt tot georgienii, care atacă continuu, deși se află în inferioritate numerică. Mai mult, îi forțează pe „stejari” să greșească și mai pun trei puncte pe tabelă, prin același Kvirikashvili, min 37. Este momentul în care Georgia preia conducerea, pe care nu o va mai ceda până la finalul partidei. Românii nu reușeșc să lege nimic pe teren, nu-și câștigă tușele și pierd balonul în multe faze fixe, iar eliminarea lui Botezatu restabilește egalitatea numerică pe teren. În plus, Calafeteanu are probleme în a transforma și mai ratează încă două penalități (min. 35 și 39). Chiar înainte de pauză, Georgia pune încă trei puncte pe tabelă, printr-o penalitate transformată de Kvirikashvili.
Georgia nu a mai cedat trofeul din 2011
În partea secundă,tot georgienii sunt cei care controlează jocul, iar presiunea pe care o pun pe „stejari”, îi face pe aceștia să greșească. La numai cinci minute de la reluare jocului, Georgia mărește diferența prin Kvirikashvili, 3-12. Meciul este lipsit de spectaculozitate, românii se apropie greu de terenul de 22 al gruzinilor, lupta pe înaintare ducându-se mai mult la mijlocul terenului. În minutul 64, Kvirikashvili mai transformă o penalitate și duce scorul 3-15. „Stejarii” încearcă să revină, însă nu reușesc mai mult de o penalitate, transformată, de această dată, de Dănuț Dumbravă. 6-15 și Georgia își mai adjudecă o victorie, la Bucureși. Un succes prin care păstrează, în continuare, Cupa Antim Ivireanul, pe care o au în posesie din 2011. Georgia se menține astfel și în fruntea ediției 2015 a Campionatului European de Rugby.
Au marcat: România Calafeteanu 1 lp, Dumbravă 1lp. Georgia Kvirikashvili 5lp
Cupa Antim Ivireanul este trofeul pus în joc la meciurile dintre România și Georgia. Antim Ivireanul este un sfânt de origine georgiană, ajuns însă în România, unde a devenit Mitropolit al Munteniei și unde a ajutat la construirea a numeroase biserici. Trofeul a fost donat de suporterii georgieni. Cupa se acordă la fiecare meci dintre cele două, mai puțin jocurile din preliminarii sau din cadrul Cupei Mondiale. Cupa a fost realizată din bronz de către un faimos sculptor georgian, fost jucător de rugby, Guia Japaridze.
Rezultatele celorlalte partide: Rusia – Portugalia 21-8 și Spania – Germania 48-16.
Clasament ediția 2015 a Campionatului European de Rugby:
1. Georgia 5 5 0 0 158-42 21p (1pb)
2. ROMÂNIA 5 3 0 2 102-61 15p (3pb)
3. Spania 5 3 0 2 131-99 13p (1pb)
4. Rusia 5 3 0 2 103-119 13p (1pb)
5. Portugalia5 1 0 4 52-100 5p (1pb)
6. Germania 5 0 0 5 61-186 1p (1pb)