I-a făcut mari și a plecat! Chester Williams și-a luat adio de la RCM Timișoara

*Chester Williams (43 ani), „Perla neagră” a Africii de Sud în 1995 la rugby, și-a luat ieri adio de la RCM Timișoara după ce a condus-o spre două titluri de campioană

*Antrenorul sud-african a lăsat la despărțire și o scrisoare emoționantă pentru jucători

Nu a avut expunerea lui Walter Zenga, nici nu s-a bucurat de popularitatea lui Jakob Vestergaard, însă și Chester Williams a intrat în categoria celebrităților care au antrenat în România, după 2000. Vorbim la trecut despre omul care a fost vedetă la Mondialul de rugby din 1995 (n.r. a fost singurul jucător de culoare a selecționatei Africii de Sud care a câștigat titlul mondial), întrucât el și-a anunțat ieri plecarea din România.

La sfârșitul anului 2011, Chester Williams venea la Timișoara să-i transforme în campioni pe rugbiștii de la RCM Timișoara. Nu numai că a câștigat Superliga doi ani la rând, dar sud-africanul a reușit să schimbe și metodele de pregătire. Remarcat și printr-un bun simț ieșit din comun, Williams și-a încheiat contractul cu RCM și a decis să se reîntoarcă acasă, la familie, unde îl așteaptă și doi copilași. „Perla neagră” a selecționatei Springboks nu a părăsit însă România înainte de a-și lua la revedere de la jucători prin intermediul unei scrisori emoționante, prezentată ieri de oficialii RCM-ului. „Îmi este foarte greu să îți spun «la revedere», pentru că mi-ai rămas în inimă. Uneori am fost foarte aspru cu tine, dar așa cum am spus întodeauna, nu mă refeream la tine ca persoană, ci la situația în care ne găseam la momentul respectiv. Am dorit să scot tot ce e mai bun din tine ca jucător. Te rog să mă crezi când îți spun că ești o persoană specială și din acest motiv am fost foarte aspru cu tine, deoarece am încercat să-ți fiu nu doar antrenor de rugby, ci și să te pregătesc pentru viața de după rugby. Poate am reușit, poate, nu. Și de aceea, îți urez toate cele bune”, este unul din pasajele cu care Chester Williams s-a adresat fiecărui jucător în parte.

Publicat: 09 10. 2013, 09:08
Actualizat: 09 10. 2013, 09:09