Imaginea României, la nivel de șosete, la Mondialul de Rugby din Franța. „Stejarii”, inexistenți la turneul final | Reportaj de la Marseille

Imaginea României, la nivel de șosete, la Mondialul de Rugby din Franța. „Stejarii”, inexistenți la turneul final | Reportaj de la Marseille
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României își trăiește ultimele clipe, acoperită de rușine, la Campionatul Mondial din Franța, unde deține până în acest moment recordul celor mai proaste rezultate din competiție.

“Stejarii” au numai înfrîngeri, la fel ca Tonga și Chile, au reușit cele mai puține puncte – 8, și au încasat cele mai multe – 242, având un punctaveraj înfricoșător, de minus 234. Până și naționala statului Chile, aflată în premieră la un turneul final de Campionat Mondial, a marcat 27 de puncte, într-o grupă cu Anglia, Argentina, Japonia și Samoa.

O singură dată s-a mai întâmplat ca o echipă prezentă la un turneu final să aibă un asemenea deficit, după trei meciuri, în 2003, când Namibia avea punctaveraj minus 245 și a încheiat competiția cu minus 282, după ce în ultimul meci avea să fie învinsă chiar de România, cu 37-7. Namibienii au fost atunci măcelăriți de țara gazdă Australia, cu un neverosimil 142-0.

Marsilia a fost rebranduită cu însemnele turneului

La Marsilia, al doilea oraș ca mărime al Franței, Cupa Mondială e un eveniment important. Orașul este conectat la eveniment, panouri cu afișul turneului final sunt peste tot, multe autobuze și celebrul trenuleț turistic care străbate urbea de la Port Vieux până sus, pe colină, la basilica Notre Dame de la Garde sunt branduite cu logoul competiției.

Acum două săptămâni, Franța a zdrobit aici Namibia cu 96-0, meci care ne-a scutit de și rușinea celei mai drastice înfrângeri de la acest Mondial.

Un turneu final de rugby nu e ca unul de fotbal. Nu se joacă în fiecare zi, pauzele între meciuri sunt mai mari, de aceea și ține aproape două luni. A început la 8 septembrie și se va încheia cu finala de la 28 octombrie, pe St. Denis, din Paris.

Chiar și așa însă, atmosfera de competiție e prezentă la Marsilia, unde la kilometrul zero al orașului e amenajat cu fan zone generos, care, cu siguranță, se umple în zi de meci. Ceva mai încolo, după ce ieși din Port Vieux și mergi spre Catedrala  Sainte-Marie-Majeure – supranumită „pijamale”- pentru că are un design original – fiind brăzdată de linii orizontale, este și al doilea cel mai mare magazin oficial din Franța, dedicat competiției.

Există până și tricouri cu debutanta Chile

Un spațiu generos, pe două etaje, amenajat țiplă, în care găsești absolut orice, de la tricouri ale participantelor, până la rucsaci, baloane de rugby, șepci, hanorace, berete, brelocuri, abțibilduri, nu exagerez cu nimic, când spun absolut orice. Marfa e așezată frumos, pe standuri, evident partea leului fiind atribuită țării gazdă Franța.

Ca orice român, caut ceva cu România, nu că aș fi mândru de acest 8-242 pe care îl avem în clasament, dar mânat cumva de curiozitatea patriotică. Nimic. Nu există niciun tricou, nicio șapcă, un fanion, absolut nimic, deși surprinzător, țări precum Chile, care e debutantă și nici nu are mare tradiție în rugby, sunt prezente.

Sincer, nici Namibia, Tonga, Fiji sau Samoa nu cred că duduie de suporteri pe aici, dar sunt bine reprezentate. De restul n-ai ce să spui, vezi și prin oraș fani ai Argentinei, Japoniei, Angliei, Scoției nu mai zic de Australia, Africa de Sud sau Noua Zeelandă.

De teamă să nu ratez ceva întreb unul dintre consilierii de vânzări dacă au ceva cu România. Se uită ciudat la mine și zâmbește, apoi dă din cap a negație. Îl întreb dacă n-au acum sau n-au avut deloc, gândindu-mă auto-ironic, la limita dintre amuzament și idioțenie, ca nu cumva să nu se fi vândut toate ca suvenire ale celei mai slabe de echipe de la acest Mondial. Cine știe ce colecționari de rușini or fi și prin rugby!

Răspunsul consilierului e la fel de zâmbitor: “Nu, n-am avut niciodată!” Îl întreb de ce, nu știe ce să răspundă și cheamă un coleg, la fel de amabil. “Roumanie! Roumanie!” se gândește câteva secunde, apoi se luminează. “Avem ceva” și îmi face semn să-l urmez. Undeva la etaj, în cel mai lăturalnic stand, pe cel mai de jos rând, sunt patru perechi de șosete cu România. Firave și șterse ca imagine precum jocul “stejarilor” la acest Mondial. Nici nu m-am mai uitat cât costă, pentru că oricum nu mai conta. Ca o paranteză, un tricou replică ale celor de joc, e 100 de euro, un hanorac 60 de euro, un rucsac 45 de euro, o șapcă 30 de euro, nimic nu e sub 5 euro.

Caracterizarea din online e absolut fabuloasă

Contrariat de situație, am plecat și am intrat pe siteul oficial al competiției, la secțiunea de shopping, să văd dacă măcar online poți găsi ceva. Există întradevăr patru produse cu România: tricou polo de suporter (40 euro), șapcă (20 de euro), breloc (10 euro), insignă (7 euro). La toate eventualele comenzi scrie Free Beanie (beretă gratuit –e vorba despre șapcă). E clar că vor să scape de ele, din moment ce la o insignă de șapte euro ți se dă gratis o șapcă de 20 de euro.

Caracterizarea acestora face însă toți banii și mai mult decât atât: “Inspirat de istoria bogată și de pasiunea pentru rugby a acestei frumoase țări din Europa de Est, fiecare produs din această colecție reflectă mândria și determinarea care caracterizează poporul român. De la tricouri cu culorile naționale iconice până la accesorii elegante, această colecție este un adevărat tribut adus moștenirii rugbystice a României, renumită pentru jucătorii săi talentați și pentru angajamentul de nezdruncinat pe teren.

Fiecare articol din colecție surprinde sufletul rugbystic al României, purtându-i pe fani într-o călătorie captivantă prin maiestuoșii Munți Carpați până la terenurile de rugby vibrante ale țării. Alăturați-vă nouă în celebrarea moștenirii de rugby a României și arătați-vă cu mândrie sprijinul pentru echipa națională a României cu această colecție de produse excepționale”.

Sincer, n-ai cum să nu râzi, oricând de patriot ai fi, fie doar și pentru faptul să se potrivește ca nuca în perete cu rezultatele următoare: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția. Ultimul meci al „stejarilor” e duminică, 8 octombrie, cu Tonga, la Bordeaux. Hai România!

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×