Începe Superliga de rugby! Cei opt căpitani s-au adunat în jurul trofeului!
Rugbyul românesc pornește în această săptămână spre o nouă provocare: ediția 2012 a SuperLigii Naționale. Competiția va alinia la start opt echipe: CSM Știința Baia Mare, CSA Steaua, CS Dinamo, CS U Cluj, RCJ Farul, CS Poli Agro Iași, CSM București și RCM U V Timișoara, după disputarea meciurilor tur- retur, primele patru echipe vor urca în play-off, iar cele clasate pe locurile 5-8 vor disputa play-out-ul pentru a se afla cele două echipe care vor retrograda.
Noul sezon va debuta oficial sâmbătă, 7 aprilie, cu meciul CSM Olimpia – RCM Timișoara, programat la ora 11:00, pe Stadionul Olimpia.
Astfel, cei opt căpitan și-au prezentat în ordine (de la stânga) obiectivele pe care formațiile pe care le reprezintă și le-au trasat pentru acest sezon.
Cristian Săuan, cpt CS U Cluj: „Din păcate obiectivul nostru este să nu retrogradăm. Mulțumim federației că dă încredere echipei noastre și ne-a permis să jucăm în SuperLigă. Avem o secție nouă la Cluj, cu un proiect ce se va întinde pe o perioadă de doi trei ani pentru a ne putea crește jucătorii. Chiar dacă nu avem un lot atât de puternic ne dorim să facem meciuri frumoase”
Constantin Ene, cpt CSM Știința Baia Mare: „Ca în fiecare an, Baia Mare își propune să ia campionatul și Cupa. Știm că nu o să fie ușor pentru că s-au întărit și celelalte echipe, dar noi ne vom juca șansa. Nu pot să zic că ne dorim să jucăm iarăși cu Steaua în finală, mergem să câștigăm în fața oricărui adversar”
Cristian Munteanu, cpt. RCJ Farul: „Obiectivul nostru este clasarea în primele patru echipe la sfârșitul sezonului regulat, ca apoi să ne reorientăm spre un alt obiectiv. Farul are o echipă relativ nouă, au plecat mulți jucători valoroși, au venit alții și o să ne ia ceva timp să fim un grup omogen”
Stelian Burcea, cpt RCM U V Timișoara: „Timișoara și-a propus în acest sezon câștigarea campionatului și păstrarea Cupei României. Vrem să realizăm eventul, avem o echipă valoroasă și transferurile care s-au făcut sper să ne ajute să realizăm acest lucru. Baia Mare e un adversar pe care nu trebuie să îl subestimăm, mai ales că pornește în noul sezon dinpostura de campioană en-titre”
Ionuț Florea, cpt. CSM București: „CSM și-a propus o clasare mai sus decât locul 6 ocupat anul trecut. Despre noi se spune că suntem „Sportul Studențesc al rugbyului” așa că ne vom strădui să jucăm cât mai spectaculos și să încurcăm echipele favorite la titlu. Anul trecut am fost aproape de a realiza suprizele cu marile favorite, anul asta ne-am propus să câștigăm pe teren propriu în fața lor”
Adrian Bărbuliceanu, cpt CS Dinamo: „Dinamo și-a propus o clasate în primele patru echipe și sperăm să avem cât mai multe evoluții bune. Lotul s-a mai întărit cu câteva nume noi, avem două compartimente echilibrate, însă tot înaintarea va rămâne punctul nostru forte”
Viorel Lucaci, cpt. Steaua: „Steaua își dorește să ajungă în finală, ceea ce facem de câțiva ani buni. Va fi un sezon greu pentru noi pentru că adversarii noștri au crescut ca valoare, au transferat jucători puternici ceea ce va face mai greu obiectivul nostru. Cred că avantajul nostru este că suntem un grup unit, omogen și asta sper să se vadă și pe teren. De patru ani tot încercăm să cucerim titlul, sperăm ca anul acesta să și reușim”
Ștefan Drușcă, cpt. CS Poli Agro Iași: „Noi ne-am propus evitarea retrogradării. Suntem o echipă studențească, cu mulți jucători tineri, pentru noi aceste meciuri din SuperLigă vor conta mult ca experiență de joc. Vom avea un debut greu, chiar cu Steaua, însă sper să reușim un meci frumos”