Înfrângere frumoasă!** România a jucat curajos, dar a pierdut în fața South African Kings cu 23-27
Naționala României a pierdut meciul doi disputat la IRB Nations
Cup, înclinându-se aseară în fața South African Kings cu 27-23
(16-14). „Stejarii” au ieșit astfel din lupta pentru trofeu, în
timp ce sud-africanii continuă neînvinși competiția.
„Să joci frumos și să pierzi”. A fost istoria meciului pe care
România l-a disputat aseară, pe Stadionul „Arcul de Triumf”.
Arătând un cu totul alt joc față de cel făcut cu Namibia,
„stejarii” au început în forță partida. Extrem de motivați,
luptându-se pentru fiecare balon, explozivi în atac și închizând
perfect culoarele pentru masivii troacarii sud-africanii, România
s-a aflat de trei ori la conducerea jocului în prima parte, 3-0,
8-3,14-13. În plus, elevii lui Gontineac și Mc Dowell au fost la un
pas de puncta mai mult, însă șarjele lui Gal, Lemnaru sau Burcea au
fost stopate la două palme de terenul de țintă. South African Kings
intra la vestiar cu un avantaj minim, 16-14, iar România era în
joc. În partea secundă, tricolorii s-au aflat în permanență în
cursa pentru a reduce ecartul, însă sud-africanii i-au ținut la
distanță, de fiecare dată, 17-21, 23-27. Aflați în fața unui
rezultat mare, „stejarii” nu au depus armele și au atacat continuu.
Cursele lui Fercu și a lui Lemnaru, pe final, au ridicat în
picioare tribunele, însă nu au modificat tabela. România pierde
frumos, un meci ce intră în pregătirea Cupei Mondiale. Adevăratul
test va fi peste numai două luni, în Noua Zeelandă.
Au marcat România: Dumbravă 4 lp, Lazăr 1e, Calafetanu 2 lp
SA Kings: Strydom 4 lp, 1t, 1e, Siyanda 1e, Mzwandile dropgol
South African Kings, echipă cunoscută în Africa de Sud sub numele
de Southern Kings este o selecționată care joacă la Port Elizabeth,
în provincia Capului de Est (Eastern Cape). Echipa a fost
înființată într-o regiune unde rugbyul este extrem de popular
printre jucătorii de culoare, tocmai pentru a le da o șansa de a
juca la un nivel ridicat. Formația va juca din sezonul următor în
Currie Cup, așteptând ok-ul pentru a înlocui, din 2013 cea mai slab
clasată formație sud-africană din Super Rugby.
Etapa a treia, 19 iunie:
17:00 Portugalia – South African Kings
19:00 Georgia – Namibia
21:00 România – Argentina Jaguars
Rezultate prima etapă: România – Namibia 13-11, South African Kings
– Georgia 31-17, Portugalia – Argentina Jaguars 25-21