Jeff Makapelu, rugbystul-revelație al anului 2008

Dintre rugbyștii români care au evoluat în 2008, în meciuri internaționale, omul numărul 1 este… samoanul Jeff Makapelu. Legitimat la Farul Constanța, tânărul jucător de treisferturi a impresionat prin calitățile sale. De altfel, el a fost principalul marcator al selecționatei Bucureștiului în ediția 2008/09 a Challenge Cup: a marcat două încercări în meciul pierdut (17-53) cu Worcester Warriors (Anglia) și tot atâtea în “dubla” (14-20 și 17-15) cu Padova Petrarca (Italia), câte unul în fiecare manșă.
Născut la 5 august 1987, cu un fizic impozant (90 kg la 1,81 m), Jeff Makapelu a participat și la turneul pe care echipa României l-a efectuat în septembrie în Emisfera Sudică. Atunci, aripa a reușit o încercare în partida cu Waikato Develpment (12-14).
Makapelu, alături de neozeelandezii Ben Aoina (mijlocaș la deschidere) și Zane Winsdale (flanker), a fost transferat de Farul Constanța în vară. Cei trei au fost cooptați ulterior în lotul național. În caz că acești jucători vor da satisfacție, FR de Rugby va întreprinde demersuri pentru a-i naturaliza. Așadar, Makapelu ar putea evolua pentru România la Cupa Mondială din 2011. Firește, în cazul în care “Stejarii” se vor califica (trebuie să ocupe locul 1 sau 2 în Cupa Europeană a Națiunilor sau, în cel mai rău caz, să câștige “barajul” în care ar ajunge de pe locul 3 în CEN).

"La pauza meciului cu Worcester, în vestiar, Jeff Makapelu era extrem de concentrat. Citeam pe fața lui dorința de a demonstra, în fața unor vedete ale rugbyului, cum ar fi Rico Gear, că este un bun rugbyst. Nu este întâmplător că a marcat două eseuri. Aș vrea ca toți colegii săi să fie la fel de motivați și de devotați echipei"

Cristi Hîldan, antrenor responsabil cu treisferturi

Publicat: 14 12. 2008, 20:12
Actualizat: 14 12. 2008, 20:28