Mihăiță Lazăr, stejarul francez!** E aproape de o mare performanță: „Mă bucur că am ocazia de a juca într-o astfel de competiție”

Mihăiță Lazăr, stejarul francez!** E aproape de o mare performanță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România este reprezentată excelent în cel mai important campionat de rugby din Europa. Internaționalul român Mihăiță Lazăr are șanse foarte mari la calificarea în semifinalele campionatului francez de rugby. Chiar dacă matematic calificarea nu a fost încă obținută, pilierul român visează deja la duelurile tari din următoarea rundă.

Mihai cum merg lucrurile în campionat?

Calificarea aproape am obținut-o, oricum, nimic nu este întâmplător, este rezultatul muncii întregii echipe. Mă bucur că am ocazia de a juca într-o astfel de competiție și sper să ajungem cât mai departe, chiar și în finală, de ce nu.

Cum ai reușit să te integrezi așa repede în Franța?

Integrarea mea se datorează foarte mult colectivului de aici, atmosfera în grup este perfectă. Suntem o trupă foarte unit și este foarte frumos. Bineînțeles precedentele două experiențe(Saint-Étienne și Aix en Provence)  m-au ajutat foarte mult, deoarece până să ajung la Castres am învățat limba și m-am acomodat cu stilul de viață de francez. Cu felul în care decurg antrenamentele și nu numai.

Cum a fost primul contact cu stilul francez de rugby?

Ce pot să spun, când am ajuns la Saint-Étienne mai erau doar două săptămâni înaintea începerii campionatului și nu am apucat să particip prea mult la pregătirea generală. Am făcut tot posibilul să mă adaptez. Mi-a plăcut că era altceva decât cu ce eram eu obișnuit înainte, se juca mai pe viteză, nu erau așa multe greșeli de mâinuire. Veneam de la Iași, iar fosta mea echipă nu era una dintre trupele de top din România. Faptul că am jucat în Cupa Challenge m-a ajutat enorm.

Noi experiențe

Ți-a fost greu când ai plecat din țară?

Da, mi-a fost destul de greu să părăsesc orașul natal, dar eram conștient că dacă vreau să devin din ce în ce mai bun trebuie să plec de acolo. Am încercat să tot amân momentul, dar într-o zi mi-am luat soarta în mâini. Mai întâi am absolvit facultatea și apoi am plecat. În viața de sportiv nimic nu este garantat așa că a trebuit să am și un plan de rezervă. Am zis că dacă tot plec de la Iași, să plec mai bine afară. Am avut oferte și din țară, dar cred că am luat decizia cea mai bună.

Ai primit sfaturi înainte să pleci?

Da, la vârsta terminarii junioratului nu mă gândeam prea mult la viitor, dar am avut norocul să-l cunosc pe antrenorul fratelui meu de la acea vreme, pe domnul Iulian Iftenie. El a fost cel care m-a sfătuit în această privință și îi sunt recunoscător pentru că mi-a arătat că se poate privi viața de sportiv și după sfârșitul carierei, care nu durează o veșnicie. Am luat decizia de a pleca fără a sta prea mult pe gânduri.

La Saint-Étienne ai stat doar un singur an, ce te-a determinat să pleci?

Am aflat că cei de la Aix-en-Provence mă vor și am zis că ar fi mai bine pentru mine să merg la ei deoarece aveau deja câțiva ani de când jucau în liga a II-a franceză de rugby și aveau mai mari șanse să rămână în divizia a doua decât Saint-Étienne. Bineînțeles, a contat foarte mult și faptul că acolo antrenau Serge Lairle și Olivier Nier, oameni cu care am lucrat și la echipa națională.

Cum poți descrie experiența Castres?

Un pas înainte, acesta era și scopul venirii mele în Franța, mi-am dorit de la bun început să joc în acest campionat, dar a trebuit să mai aștept puțin, să acumulez ceva experiență.

Ce te-a atras în Franța?

Dacă vorbim de joc viteza și lupta pe grămadă. Este un campionat în care se pune accent pe înaintare și treisferturi. Sunt foarte îndemânatici și rapizi, iar noi românii suntem recunoscuți pentru înaintarea noastră. De cealaltă parte, a vieții cotidiene, Franța a fost prima în lista mea deoarece știam că oamenii de aici sunt foarte călduroși și deschiși. Nu știam cum va fi viața mea de zi cu zi, dar oricum mi-a surâs foarte mult ideea.

Naționala un alt vis frumos

În urmă cu doi ani ai bifat  primele prezențe la Cupa Mondială(Noua Zeelanda), cum a fost?

A fost un alt vis de-al meu, iar experiența de la Cupa Mondiala a fost una care te face să vrei cât mai mult. Este un eveniment atât de important pentru noi sportivii. Cele trei meciuri cu Scoția, Argentina și Georgia au fost meciuri din care am avut de învățat. Au fost meciuri în care era șansa mea să mă afirm și să demonstrez că pot juca la nivel internațional deoarece am avut în fața echipe puternice.

Ce șanse are naționala României în următoarea ediție a Cupei Europene pe Națiuni?

Avem o echipă tânără care are un potențial foarte mare. Locul doi obținut anul acesta este puțin nedrept, deoarece nu am pierdut nici un meci. Cred că trebuie să ne vedem de drumul nostru spre calificarea la Cupa Mondiala, iar acest rezultat este și mai motivant deoarece, poate că dacă îi băteam pe georgieni cădeam într-o altă extremă și credeam că suntem cei mai buni. Trebuie să ne menținem concetrarea.

Ce părere ai despre turneul IRB organizat în această vară la București?

Este bine că s-au menținut meciurile din vară, deoarece contează foarte mult. Sunt meciuri de pregătire care ajuta la sudarea echipei. Cu ajutorul acestor partide putem câștiga experiență ca echipa și putem avea o coeziune mai bună. Pentru unii jucători aceste turnee pot fi o rampă de lansare, pot fi văzuți de unele cluburi în căutare de noi jucători.

 Echipe la care a evoluat:

2005-09 a jucat la Poli Iași(Campionatul Național)

2009-10 Saint-Étienne(Federale 1 – Liga a III-a franceză de rugby)

2010-12 Aix-en-Provence(Pro 12 – Liga a II-a franceză de rugby)

2012 – Castres ( Top14 – Prima liga franceză de rugby)

Naționala: 31 de prezențe din care trei la Cupa Mondială din Noua Zeelanda (2011)

Articol scris de Adrian Eugen

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×