Organizatorii Cupei Mondiale au fost dați peste cap de o veste neașteptată. Sâmbătă și duminică, estul Japoniei va fi „lovit” de Taifunul Hagibis. Sunt premise pentru rafale de vânt și ploi abundente, care fac imposibil disputarea unor jocuri.
Deocamdată, a fost anulat marele derby din Grupa C, Anglia – Franța, și partida Noua Zeelandă – Scoția în Grupa B, ambele programate sâmbătă. În primă fază, organizatorii au vrut să mute meciul Anglia – Franța la peste 600 de kilometri, dar în cele din urmă au renunțat la acest lucru. Ambele reprezentative s-au calificat deja în sferturile de finală.
Fiecare națională va lua câte două puncte în urma anulării meciului, astfel că Anglia va termina pe locul 1 în grupă, iar Australia îi va fi cel mai probabil adversar. În Grupa B, Noua Zeelandă a terminat pe locul 1, iar Italia pe 3, Squadra Azzurra asigurându-și totuși calificarea directă la viitoarea ediție a Cupei Mondiale.
Știm pe deplin că fanii Angliei, Franței, Noii Zeelande și Italiei vor fi dezamăgiți, dar avem încredere că vor aprecia faptul că siguranța lor trebuie să fie pe primul loc. Ei vor avea dreptul la o rambursare completă a costurilor pentru biletele de meci. Mesajul nostru pentru toți fanii din Japonia pentru Cupa Mondială de Rugby este să fie atenți la toate sfaturile oficiale, să rămână în interior pe parcursul întregii zile de sâmbătă și să nu încerce să călătorească în ziua respectivă”, a fost mesajul organizatorilor Cupei Mondiale
Sâmbătă se va juca însă partida Irlanda – Samoa, în cadrul Grupei A, care va avea loc la Fukuoka, localitate aflată în sud-vestul țării și departe de zonele care urmează să fie afectate. Îndoieli majore sunt și în privința partidei Japonia – Scoția, tot în Grupa A, programată o zi mai târziu, tot la Yokohama. În acest caz, decizia este mai greu de luat, pentru că cele două naționale sunt în luptă directă pentru un loc în sferturile de finală. În cazul în care și acest meci va fi anulat, atunci Scoția este eliminată. Federația scoțiană a emis o declarație pe marginea acestui caz, cerând ca meciul să fie jucat în conformitate cu planurile de urgență. Inițial, jocul a fost programat să se joace la Yokohama.
Pentru prima dată în istoria de 32 de ani a turneului final, două meciuri de la Cupa Mondială au fost anulate!
La acaestă oră se știu deja șase naționale calificate în sferturile de finală, Noua Zeelandă, Africa de Sud (Grupa B), Anglia, Franța (Grupa C), Țara Galilor, Australia (Grupa D). În această ultimă grupă nu s-a decis însă ordinea, astfel că la această oră nu e stabilit nicuiun sfert de finală la Cupa Mondială.
Sursa foto: rugbywoldcup.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER