Foto:Â Marian BURLACU
Format la Brăila, de antrenorul Eugen Iftime, cel supranumit "Colonelul", afirmat la Steaua, pilierul Paulică Ion joacă în prima ligă engleză din 2007. Anul acesta, ca de altfel și în cel precedent, el s-a calificat cu formația sa, Bath Rugby, în semifinalele campionatului. În ultimul meci disputat în sezonul regulat, cu Saracens, Paulică a jucat 17 minute. Nu ca pilier, ci ca taloner. În ciuda performanței reușite cu echipa sa, Paulică Ion nu era foarte mulțumit. Mai mult chiar, mi-a mărturisit că ar fi bine să amân publicarea unui articol despre el. "Mai bine îl dai după ce semnez un nou contract. Eu nu prea am jucat la prima echipă anul acesta. Decât să stau pe margine, am preferat să evoluez la echipa a doua. Nu sunt mulțumit deloc", mi-a spus cu sinceritate. În cele din urmă, l-am convins să accepte: "Ai jucat meciul decisiv pentru calificarea în semifinale. Înseamnă că antrenorii te-au ales pentru că au avut încredere în tine. Și, oricum, am rar ocazia să scriu despre reușitele rugbyștilor noștri. Stai liniștit. Voi scrie și după ce vei semna un nou contract".
ProSPORT: Salut, Paulică! Felicitări pentru calificarea în semifinale.
Paulică ION: Îți mulțumesc, însă eu nu sunt foarte mulțumit. Nu am jucat cât aș fi vrut. Iar acest aspect mă doare foarte tare. Acum să văd dacă voi juca și în semifinale. Ar fi frumos, însă este foarte greu.
ProSPORT: Concurență mare la Bath.
Paulică ION: Da, iar eu sunt la final de contract. Săptămâna aceasta urmează să decid ce voi face. Dacă îmi voi prelungi înțelegerea cu cei de aici, de la Bath, sau dacă voi semna în altă parte.
ProSPORT: Ai oferte?
Paulică ION: N-aș vrea să vorbesc despre acest aspect. Mai bine să semnez întâi, iar după aceea se va afla. Aș putea să-ți spun că m-au căutat zece cluburi, însă pentru mine e important cu cine și pe cât timp voi semna. Și mai ales să am posibilitatea să joc mai mult. La Bath este un lot mare de jucători. Ți-am mai spus. Muncim toți pe brânci la antrenamente. Ne pregătim și pe cont propriu, pentru că aici, în Anglia, nu stă nimeni să te împingă de la spate. Fiind lotul mare au de unde alege. Ei doar se uită la tine, la modul cum te miști la antrenament, și trag concluzii. Adică observă imediat dacă ai tras în sala de forță după felul în care te miști.
ProSPORT: Și cu Saracens cum a fost? Atmosferă frumoasă, ca de obicei. Am citit că au fost zece mii de oameni în tribune.
Paulică ION: Da, atmosfera e frumoasă aici. Te-ai convins și tu atunci când ai fost, anul trecut, la semifinala din Challenge Cup. Cu Saracens am jucat circa 20 de minute. Partea proastă este că s-au accidentat pilierii noștri. Așa că s-a trecut la grămezi simulate. Eu am jucat taloner.Â
ProSPORT: Vei veni la națională, în iunie, la IRB Nations Cup?
Paulică ION: Eu voi veni, dar trebuie să fiu chemat. Să vedem cine va fi antrenor și dacă va avea nevoie de mine.
ProSPORT: Băiatul tău ce face? Cum reacționează când vede balonul de rugby?
Paulică ION: Alex crește. Încă nu îmi dau seama. El pune mâna pe orice acum, dar, oricum, se uită cu mine la meciurile de rugby.
ProSPORT: În încheiere, îți doresc mult noroc. Sper să evoluezi în semifinala cu Leicester, de pe 9 mai, și să semnezi un contract care să îți permită a juca mai mult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER