Petru Balan dă teste marți, la Brive

Pentru Petru-Vladimir Balan anul a început bine. Fost component al echipei de rugby Biarritz Olympique, cu care a câștigat două titluri de campion al Franței, fiind inclus și în echipa primei ligi, de L’Equipe, în 2007, internaționalul român de rugby urma să se transfere vara trecută în Anglia, la Northampton, fostă campioană a Europei. Totul a picat însă, puternicul pilier având probleme la spate. Rămas fără angajament, Balan a activat toamna aceasta la formația Saint-Jean-de-Luz, în Federale 1 (liga a treia, amatoare), pentru a se menține în formă. Iar zilele trecute, CA Brive, o altă fostă câștigătoare a titlului continental, a anunțat că este interesată să-l angajeze.
“Este adevărat. Brive are nevoie de un pilier și cum știau că nu am un angajament s-au gândit la mine. Marți voi merge la Brive pentru a da teste. Sper să reușesc. Nu mai am probleme cu spatele”, a declarat pentru ProSport, Petru-Vladimir Balan. În cazul în care cei de la Brive îi vor oferi un angajament, el va fi coleg cu alți doi internaționali români, Alexandru Manta și Petrișor Toderașc, amândoi jucători pe înaintare.
CA Brive are probleme mari în a acoperi postul de pilier, argentinianul Pablo Henn accidentându-se grav la genunchi în meciul cu USA Perpignan. Cum în linia I nu pot evolua decât jucători specializați, gruparea franceză poate legitima un alt jucător de profil deși în această perioadă nu se fac transferări (în limbaj rugbystic, acesta poartă numele de joker medical). 
Brive ocupă locul 6 în Top 14 (prima ligă franceză), după 15 etape, în timp ce Biarritz, fosta echipă a lui Balan, este pe 9.
Petru-Vladimir Balan și-a petrecut Sărbătorile de iarnă în țară, alături de familie, la Suceava, ceea ce nu s-a întâmplat pe vremea când juca la Biarritz.

Publicat: 16 01. 2009, 18:22