Povestea fascinantă a primei medalii olimpice a României. Cum au reușit câțiva „elevi și studenți pripășiți prin cele câteva cluburi bucureștene de rugby” să facă istorie la Jocurile Olimpice din 1924 #România100

1924 a fost anul care a adus României prima medalie olimpică. La 6 ani de la Marea Unire, tricolorul se înălța falnic la Paris, orașul care a organizat, poate, cea mai importantă ediție a Jocurilor Olimpice pentru sportul românesc. Bronzul a fost adus de echipa de rugby, dar problemele și modul în care le-au depășit sunt admirabile. În mare parte, totul a pornit de la carențe de natură economică, din cauza lipsurilor create de Primul Război Mondial. Sportivii au contribuit și și-au gestionat majoritatea cheltuielilor de transport, echipament și altele.

În 1924, România simțea respirația rece a sovieticilor în ceafă, care, din dorința implementării ideologiei comuniste în zonă, au atacat în mai multe rânduri granițele țării. Același an este accentuat de decesul lui Lenin. Lupta pentru putere în URSS a fost momentul de care România avea nevoie pentru a scoate în ilegalitate Partidul Comunist, astfel că Ferdinand I și-a concentrat atenția asupra problemelor de ordin politic, mult mai importante de altfel, decât participarea la ediția Jocurilor Olimpice.

Echipa de rugby a plecat, în cele din urmă, în Franța, în primăvară, după mai multe amănări. Posibilitatea de a concura într-o asemenea competiție i-a făcut pe componenți să realizeze că o stfel de șansă nu trebuie ratată. Cluburile de rugby ale vremii nu erau foarte ofertante. Echipa era formată din elevi și sudenți, dar acest aspect nu a fost considerat un impediment. Au pornit la un drum lung, cu trenul. 4 zile a durat palpitanta călătorie din București până la Paris. Cheta organizată le-au adus o călătorie la clasa a 3-a până în Italia, iar de acolo până în capitala Franței a fost puțin mai rău.

 „Eram o mână de elevi și studenți pripășiți prin cele câteva cluburi bucureștene de rugby, îndrăgostiți de acest joc și, deci, gata de sacrificii. Cheltuielile de deplasare, ca și costul echipamentului, le-am suportat în cea mai mare parte noi înșine. Călătoria de 4 zile înspre capitala Franței am făcut-o pe băncile tari ale clasei a III-a, iar începând din Italia, în picioare, pe culoar, într-un tren ticsit de emigranți„, spunea Soare Stelian, unul dintre componenții echipei.

 

Echipa României în Franța

 

Aventura din Franța avea să-și pună amprenta asupra echipei. Aflată la a doua acțiune din istorie, echipa de rugby s-a simțit importantă în lumea celor mari. A rămas uimită de amplitudinea fenomenului ce s-a răspândit rapid printre cetățenii zonei. Toată lumea era conectată la competiției. Oameni de toate vârstele cunoșteau tainele sportului care în România era prea puțin știut.

„Important e să participi”

Celebrul citat al lui Pierre de Coubertin care dăinuie de aproape o etate  cu România s-a adeverit în cazul echipei de rugby. Întrecerea a adus la start 3 naționale. Pe lângă România, Franța și SUA au fost celelalte participante. Necopții componenți ai echipei noastre nu le-au făcut față mai marilor lumii. Dar au adus prima medalie, atât de așteptată și atât de apreciată azi. Bronzul a fost mai degragă o răsplată a luptei pentru dorința uriașă de a reprezenta tricolorul. Și pentru aceeași dorință de a-și măsura forțele cu națiunile puternice.

 

Stadionul Colombes a găzduit meciul România – Franța

 

Două meciuri, 3 puncte și respectul lumii

România a cedat în fața celor doi adversari. La o zi după lunga călătorie, pe 4 mai, Stadionul Colombes (sau Stadionul Porumbeilor) a fost gazda partidei Franța – România, încheiată 59-3. Criticii vremii ar spune 61-3, dar acest mic detaliu nu mai contează. Mulți ar aminti de faptul că detaliile fac diferența. Poate că da, dar nu e cazul aici. Totul a fost o sărbătoare, iar partida a fost tot ceea ce echipa României spera. A făcut parte dintr-o întrecere cunoscută la nivel mondial , a privit de la nivelul gazonului  miile de spectatori (15.000 mai exact) și uralele cu care au fost întâmpinați. Probabil că și tabela de marcaj făcută din celebrii arbori pe care Napoleon îi venera i-a impresionat. Florian Tudor a adus singurele puncte ale României, grație unui eseu.

Imagini din partida României cu Franța

 

Aceeași poveste s-a repetat o săptămână mai târziu. Pe 11 mai, România se vedea nevoită să înfrunte campioana olimpică en-titre, SUA, în fața căreia s-a ținut mai bine. La a treia partidă din istorie, naționala de rugby a României s-a recunoscut învinsă cu 37-0, dar poate că fără această poveste naționala nu ar mai fi ajuns unde e azi. Între primele 20 de naționale, peste state precum Rusia, Spania, Belgia sau Germania, unde sportul este ridicat la rang de artă și în care se investește masiv.

Și ar mai fi un aspect. Poate că fără performanța din 1924, România nu ar mai fi fost una dintre echipele care au participat, până acum, la toate edițiile Cupei Mondiale. Poate că toate aceste sacrificii au schimbat sensul rugby-ului românesc.

Lotul României- 1924:

1.Dumitru Armășel,  2. Eugen „Gogu” Sfetescu, 3. Sorin Mihăilescu, 4.Teodor Marian, 5 Soare Sterian,  6. Iosif A Nemeș,  7. Paul Nedelcovici, 8. Mihai Vardala, 9. Atanasie Tănăsescu, 10 Dumitru ‘Puia” Volvoreanu, 11 Paul Vidrașcu,  12 Mircea Sfetescu, 13. Nicolae ‘Nae” Mărăscu (Capitan), 14. Gheorghe Benția, 15. Teodor Florian, 16. Nicolae Anastasiade, 17. Constantin Cratunescu, 18. Ion Gîrleșteanu, 19. Constantin Ionescu, 20. Petre Ghițulescu, 21. Octav Luchide, 22. Henry Manu, 23. Ion Cociocianu.