Academia de Rugby și-a deschis porțile pentru a șasea promoție. O serie care va purta numele renumitului Rene Chiriac, unul dintre internaționalii de marcă ai României (50 de meicuri), antrenor în prima divizie și al echipelor naționale, arbitru și profesor, care s-a stins din viață anul trecut, la 78 de ani. „Rene Chriac a fost alături de noi și a predat tuturor generațiilor care au trecut pe la Academie. Îi simțim lipsa și faptul că această promoție îi poartă numele ne obligă la mai mullt”, a declarat Robert Antonin, directorul Academiei de Rugby. Astfel, în prezența președintelui COSR, Octavian Morariu și a președintelui FRR, Alin Petrache, cursurile adresate tinerilor jucători și antrenorilor, au început în această dimineață. „Pentru federație pregătirea antrenorilor și a sportivilor reprezintă prioritatea absolută. Scopul acestor cursuri este de a forma jucători inteligenți, care se pot adapta la cerințele unui joc modern. De aceea ei trebuie să profite la maxim de această ocazie excelentă de a progresa în pregătire într-o perioadă atât de scurtă”, a spus Alin Petreche. Acesta a fost completat și de Octavian Morariu, care le-a spus jucătorilor că posibilitatea ca rugbyul în 7 să devină sport olimpic ar trebui să fie o motivație în plus: „Numai gândul că ați putea ajunge acolo trebuie să fie un puternic imbold. Dacă vom avea echipe puternice la rugby în 7, putem spera la prezența la Jocurile Olimpice, o prezență care este aparte și trezește un spirit unic”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER