Puterea „Zimbrilor”!** Baia Mare, povestea echipei care domină de trei ani rugbyul românesc!

CSM Baia Mare este echipa care de trei ani dă ora exactă a placajelor în rugbyul românesc. „Zimbrii” au legat titlurile naționale și, anul acesta, au fost la un pas de a realiza pentru a doua oară consecutiv eventul, însă visul lor s-a spulberat în fața echipei RCM Timișoara, care și-a adjudecat Cupa României. Dincolo de acest semieșec, Baia Mare rămâne echipa cea mai performantă a rugbyului autohton, „zimbrii” trecându-și în palmares pentru a treia oară consecutiv titlul de campioni. Ei au mai cucerit și Cupa Europei Centrale și de Est, dar și titlul național la rugby în 7.

Dar cine este CSM Baia Mare? Cum a ajuns să dețină monopolul pe performanță în România, apărând practic din neant? Cum a reușit o echipă care în urmă cu opt ani era ca și desființată după un dopaj colectiv să domine atât de categoric rugbyul românesc? ProSport încearcă să traseze, în șapte pași, drumul unei formații ajunse din Divizia B, cu o mână de jucători în lot, spre prima treaptă a podiumului.

Povestea team-ului din Baia Mare a început în urmă cu opt ani, în momentul considerat cel mai negru al rugbyului maramureșan. În 2003, în urma unui dopaj generalizat, „zimbrii” primeau lovitura de moarte: retrogradarea din Divizia Națională și dezafilierea, plus suspendarea a 17 jucători. Un episod întunecat, urmat de multă publicitate negativă, de suspiciuni, dar și de o realitate dură: doar șapte jucători rămași în lotul pentru Divizia B. „S-a pus în balanță dacă se mai poate face rugby la Baia Mare, însă am avut noroc că o mână de oameni ne-a ajutat și s-a întemeiat o nouă structură sportivă, CSM Baia Mare”, își amintește antrenorul Eugen Apjok, jucător în acea echipă a „zimbrilor”.

Reactivarea „pensionarilor”

Momentul zero. „Cu doar câteva zile înaintea primului meci din Divizia B, nu aveam echipă. Am vorbit cu jucătorii care se lăsaseră, am reactivat „pensionarii”, dintre care cei mai vârstnici era Ștefiuc, de 47 de ani și Cocîrcă de 40 de ani, apoi s-au mai adunat câțiva și am ajuns să avem strictul necesar de 18 pe foaie. Nu aveam bani, nu aveam nimic, timpul era prea scurt pentru a ne organiza”, spune Apjok. Fără motivație financiară, cu o echipă încropită din veterani și câțiva jucători mai tineri, Baia Mare reușea să strângă perfect rândurile pentru a se întoarce, la finalul sezonului, în Divizia Națională.

Sezonul 2004-2005
Obiectiv: menținerea în Divizia Națională
După un an petrecut în al doilea eșalon valoric, CSM Baia Mare revenea la confruntările de forță. Competiție nouă, echipă nouă. „Am făcut un trial în Baia Mare cu vreo 20 de jucători. Am ales șapte băieți, toți tineri, un prim nucleu care s-a adaptat imediat la grupul existent. Salariile erau în jurul a patru milioane, sume mai mult simbolice”, explică Apjok. Revenirea s-a făcut însă cu greutate. „Era dificil să aduci jucători după acel scandal, lumea avea încă îndoieli, însă prin muncă și multă seriozitate am reușit să lăsăm totul în spate”, spune Apjok.

Final sezon: medalie de bronz, 13-8 cu „U” CLuj

Sezonul 2005-2006
Obiectiv: semifinale
Furtuna care zguduise din temelii clubul rămânea în urmă. Jucătorii suspendați au revenit în ianuarie 2005 în echipă, și-au reluat pregătirile și au reintrat în meciuri. Lotul devenea mai numeros și, treptat-treptat, jucătorii tineri le-au luat locul „veteranilor”, A fost sezonul care avea să le aducă „zimbrilor” contactul cu cel care, peste numai trei ani, avea să devină căpitanul lor, Mihai Macovei. Băimărenii joacă pentru a doua oară consecutiv finala mică, însă parcusul oscilant din acest sezon își pune amprenta și asupra rezultatului pentru „bronz”, eșec cu Dinamo, 16-20.

Final sezon: locul 4 și finala cupei, 12-41 cu Steaua

Sezonul 2006-2007
Obiectiv: locul 3
„Abonamentul” la careul de ași al Diviziei Naționale aduce în Baia Mare o serie de sponsori. O siguranță financiară care nu avea însă cum să acopere unele goluri în echipă și absența unor vârfuri care să tragă după ele echipa în finala mare. „Eram realiști. Aveam în acel moment o formație care nu putea să urce mai sus de locul 3. Nu a existat o presiune a sponsorilor, pentru că banii nu erau foarte mulți. Aveam un buget stabil, însă acesta nu putea să acopere transferuri cu greutate. Salariile cred că urcaseră undeva la vreo 10 milioane”, explică Apjok. Povestea se repetă, iar în finala mică Baia Mare învinge Aradul, 13-10.

Final sezon: bronz și finala cupei, 13-14 cu Steaua

Sezonul 2007-2008
Obiectiv: locul 3
Este sezonul în care se inaugurează seria trans-ferurilor cu greutate. De la un Arad în colaps, ajung câțiva jucători care aveau să conteze decisiv în soarta campionatului . „Ni s-a spus de la început ce ne permitem. Doream jucători care nu aveau un nume atât de mare, însă făceau treabă bună. Toți cei care au venit la Baia Mare au fost mulțumiți. Era o perioadă instabilă și faptul că ei luau banii la timp, chiar dacă salariile erau mai mici decât ale celorlalte echipe, i-a făcut să rămână”, spune Apjok. Baia Mare pierde finala mică, 10-26 cu Farul, însă bifează un aspect important: media de vârstă a echipei coborâse spre 25 de ani.

Final sezon: locul 4

Sezonul 2008-2009
Obiectiv: finala mare
Primele două nume cu greutate se alătură echipei: Valentin Ursache și Ionuț Dimofte. Două vârfuri care aduceau o doză de experiență și luciditate în meciurile cu miză. Un parcurs aproape perfect în campionat și a urmat finala mare cu Steaua. „Îmi era teamă că jucătorii se vor automulțumi cu prezența în finală, însă aici au intervenit vârfurile, care practic i-au făcut pe ceilalți jucători să își dorească mai mult. Cu locul 2 asigurat, Baia Mare nu avea nimic de pierdut”, rememorează Apjok. Un titlu de campioni care avea să poposească după 19 ani la Baia Mare, după finala cu Steaua 18-16. „Cel mai mare câștig a fost că au început să vină copii la rugby, am ajuns să avem echipă de U16 și U18, dar și mai mulți bani, numărul sponsorilor începând să crească”, continuă antrenorul „zimbrilor”.

Final sezon: aur

Sezonul 2009-2010
Obiectiv: titlul național
Pentru prima dată, Baia Mare pornea printre echipele favorite la titlul. Gal și Ciuntu completează lista transferurilor, jocul câștigă în viteză și dinamism, iar băimărenii reușesc o premieră istorică: să învingă Steaua, chiar în Ghencea. Un succes care le-a dat un moral pozitiv pentru marea finală. „Acum trebuia să îi aducem pe băieți cu picioarele pe pământ. După un campionat bun, în care pierdusem un singur meci, la Constanța, jucătorii se și vedeau campioni”, spune Apjok. Baia Mare devenea campioană după un meci decis în prelungiri, 28-21, și zimbrii își consolidau supremația în rugbyul românesc. În plus, după 20 de ani, echipa din Baia Mare reușește eventul, 13-6 cu Steaua în finala Cupei.

Final sezon: aur, Cupa României, Cupa Europei Centrale și de Est, argint rugby în 7

Sezonul 2010-2011
Obiective: titlul național, Cupa României
Două titluri naționale consecutive și o dominație ce nu părea amenințată de nimeni erau premisele de la care pornea noul sezon. Un debut marcat însă de primele plecări și de o serie de accidentări care au lăsat echipa fără patru piese de bază, încă din luna mai. „Practic, lotul era împărțit în trei: accidentați, cei care mergeau cu România în Noua Zeelandă și cei care ne-au mai rămas. A fost un an cu un parcurs bun în campionat, cu două sincope, la Steaua și Farul. Au fost apoi probleme cu suspendările, pentru că, deși am fost echipa care a marcat cele mai multe puncte, am fost și cei mai penalizați „, spune Apjok. Tradiția finalelor Baia Mare – Steaua s-a menținut și „zimbrii” au ridicat trofeul, 24-12. Un succes pe care nu l-au mai putut repeta și în Cupă, cedată Timișoarei, 10-32.

Final sezon: aur, Cupa Europei Centrale și de Est, aur rugby în 7

De final…
Sezonul 2010-2011 a devenit însă istorie și Baia Mare privește acum spre un nou campionat. O privire care listează dorințele antrenorului Eugen Apjok: o nouă întinerire a lotului, formarea unei echipe secunde, care să joace în Liga a II-a și să constituie pista de încercare pentru jucătorii mai tineri, întăriri de la echipa de juniori, o față schimbată a stadionului, la care să se adauge și un teren de antrenament, și, nu în ultimul rând, continuarea unei povești de aur, începută în urmă cu trei ani.