Recital între buturi! Rugbiștii ieșeni au făcut spectacol în prima etapă a sezonului din DNS, învingând Alba Iulia cu 76-5
După patru luni de pauză, rugby-ul românesc a revenit în prim-plan în acest week-end. Sâmbătă, în ziua în care Dinamo a câștigat Cupa României în fața Timișoarei (18-11), pe „Arcul de Triumf”, a pornit la drum și DNS-ul, Divizia Națională de Seniori, având la start în acest nou sezon 10 formații. Scorul primei runde din DNS a fost reușit de CS Politehnica Iași, 76-5 pe teren propriu cu CSU Alba Iulia, o victorie categorică obținând și CSM Constanța, 76-21 cu Bucovina Suceava.
Politehnica Iași a făcut spectacol în primul meci al sezonului
După un sezon trecut cu o singură ligă, în care echipele de rang 2, semiprofesioniste, au fost carne de tun pentru marile forțe din Liga Națională, oficialii rugby-ului românesc au trecut din nou la un sistem cu două divizii. Liga Națională va avea la start șase formații (Dinamo, Steaua, Baia Mare, Timișoara, U Cluj și Rapid), iar în Divizia Națională de Seniori (DNS) vor evolua zece echipe, CS Politehnica Iași, RC Bârlad, CSM Constanța, CSM Galați, RC Grivița, Știința Petroșani, RC Gura Humorului, CSM Suceava, CS Sportul Studențesc și CSU Alba Iulia.
Scorul primei runde în DNS a fost reușit de CS Politehnica Iași, 76-5 (39-0) pe teren propriu cu CSU Alba Iulia, elevii antrenorilor Cosmin Rațiu și Mihai Stuparu dominând partida cu autoritate în fața unui adversar situat pe ultima poziție în clasamentul ediției trecute.
CS Politehnica Iași a reușit 12 eseuri, prin Petronel Arariței, Andrei Micu, Narcis Holbocianu (câte două), Mihnea Pînzaru, Bogdan Matei, Serghei Budăian, Vlăduț Sidău, Nicu Baboiu și Sergiu Michiduță (câte unul), celelalte 16 puncte fiind realizate de căpitanul Sergiu Michiduță, care a transformat 8 eseuri. Eseul echipei din Alba Iulia a fost reușit de Alexandru Gabara.
Formația ieșeană a aliniat următoarea formulă de echipă: Roman Cangea, Bogdan Matei (desemnat jucătorul meciului), Cătălin Platon – Nicu Baboiu, Virgil Ghenea – Serghei Budăian, Mihnea Pînzaru, Petronel Arariței – Alex Vaman, Ciprian Husdup – Andrei Micu, Mihai Văcaru, Florin Curcan, George Neagu – Sergiu Michiduță. Rezerve au fost Ben Rooke, Mihai Stanciuc, Robert David, Narcis Holbocianu, Vlăduț Sidău, Marian Moroșan, Cătălin Deliu și Ionuț Sandu.
Partida de pe Stadionul Tepro a fost arbitrată de o brigadă formată din Dragoș Bărgăoanu, Gabriela Surmei (ambii din Iași) și Mihai Coca (Suceava).
Ieșenii au ca obiectiv podiumul DNS
CS Politehnica Iași s-a clasat pe locul 6 în sezonul trecut, fiind prima într-un clasament al formațiilor de rang 2, exceptând echipele profesioniste care se bat în Liga Națională. Firesc, ieșenii își propun și în acest sezon o poziție fruntașă în DNS, iar antrenorul Cosmin Rațiu vorbește de un loc pe podium.
„Obiectivul nostru este o clasare pe podium în acest sezon și ne dorim ca la final să luăm o medalie. Avem cumva o presiune, pentru că trebuie să ne menținem jocul bun din sezonul trecut, când ne-am situat pe locul 6. Primele două etape sunt ceva mai facile la prima vedere pentru noi, cu Alba Iulia și RC Bârlad, după care ne deplasăm în runda a treia la CSM Constanța, o echipă puternică, cu jucători profesioniști. Acela va fi adevăratul examen pentru noi. Sunt mulțumit de start, am obținut o victorie categorică, dar repet, testul real va fi cel de la Constanța. Eu zic că suntem în creștere față de sezonul trecut, echipa este mult mai omogenă, fizic și mental stăm mult mai bine, băieții au mai crescut la aceste aspecte și sperăm să arătăm și pe teren”, a declarat antrenorul Cosmin Rațiu pentru ProSport.
CSM Constanța, victorie la scor cu Bucovina Suceava
O altă victorie la scor a fost obținută în prima rundă de CSM Constanța, 76-21 (43-7) cu Bucovina Suceava, într-un meci disputat duminică dimineață, la Mangalia.
Pentru CSM Constanța au punctat: Waisake Raqili – 2 eseuri, Marian Bodorin – 2 eseuri, Daniel Chirică – 2 eseuri, Keresoni Delaivuna – 1 eseu, Ngoni Chibuwe – 1 eseu, Ionuț Sava – 1 eseu, Marian Muntianu – 3 eseuri și 8 transformări, ultimul fiind declarat și jucătorul meciului.
Iată și alte rezultate din prima etapă a DNS:
RC Grivița București – Știința Petroșani 17-17
RC Bârlad – Sportul Studențesc 33-17
CSM Galați – RC Gura Humorului 31-24
În etapa a 2-a, CS Politehnica Iași va juca tot pe teren propriu cu RC Bârlad, celelalte partide fiind Gura Humorului – Grivița București, Bucovina Suceava – CSM Galați, Sportul Studențesc – CSM Constanța și CSU Alba Iulia – Știința Petroșani.