Sportivul a descoperit maladia întâmplător, la un control de rutină pe care l-a efectuat după un placaj. De luna viitoare, Remus revine peÂ
La 21 de ani, Remus Necula a descoperit, din întâmplare, că este bolnav de cancer. Fortuit a ajuns și la rugby, pe când avea 17 ani, iar un an mai târziu, hazardul i-a purtat pașii spre Parma. „Nu, nimic nu e întâmplător! Dumnezeu le-a așezat pe toate astfel încât să ajung în acest moment al vieții în Italia. În România, boala de care am suferit eu nu se tratează”. Remus e un munte de om. Are 2,03 metri și 110 kilograme. Încă de mic era mare. I se spunea „Micuțul”. Pe la 7 ani se uita deja de sus la fratele său mai vârstnic cu doi ani. La școală a fost dat de la 6 ani, de parcă părinții ar fi vrut să scape de puștiul obraznic ce le întorcea pe dos casa din satul băcăuan Zemeș.
Rugby-ul l-a furat în doar două luni În clasa a IX-a, Necula a luat viața în piept, ca un pui de răzeș hotărât. A plecat să facă liceul în Bacău, acolo unde și-a găsit prima dragoste sportivă: baschetul. Înălțimea i-a fost aliat de nădejde, iar trupul legat, deprins cu jocurile satului, l-a ajutat să-și facă loc sub panou. „Eram bun și, de aceea, în clasa a X-a am ajuns la un club mai bun, în Focșani. Am ieșit vicecampion la juniori, dar echipa s-a desființat din cauza lipsei banilor”, povestește Remus. Rămas fără echipă, „Micuțul” și-a făcut o strategie. Termină liceul la Focșani, apoi pleacă la București sau la Constanța, să caute un angajament sub panou. La 17 ani neîmpliniți avea deja 2,02 metri, garanție pentru o carieră sigură. Dar soarta i-a rezervat altceva. Pentru a se menține în formă, a spus că nu ar fi rău să se pregătească alături de echipa de rugby din Focșani. În nici două luni, era deja „furat“ de mingea ovală. De aici, nu a mai fost decât un pas spre lotul național. „M-au convocat la Under 19, deși aveam doar 17 ani. Mi-a prins bine. Din acel moment, viața mea a curs în ritmul meciurilor și al cantonamentelor”. La terminarea junioratului, soarta i-a trimis un alt semn, din Italia, unde Liviu Pascu, un alt fost focșănean, jucător și impresar la Parma, avea nevoie de doi rugbiști înalți. A plecat acolo în 2006.
Placajul salvator În primii doi ani de antrenamente în Italia, Remus a câștigat 15 kilograme în greutate. Un simplu placaj, la un meci de campionat, i-a frânat avântul. „După contact, m-a durut puternic partea dreaptă a corpului. Am crezut că am o coastă ruptă și m-am dus la control. Doctorul m-a consultat și nu a găsit nimic, dar pentru comparație s-a uitat și în partea stângă. Stupoare, ceva nu era în regulă. Rinichiul și splina erau anormale”, spune Remus. Au urmat analizele și biopsia care au dat un verdict dur: cancer. Sau, științific vorbind, limfomul Non-Hodgkin.
Inimă de fiu În decembrie 2008 a venit în țară, să-și petreacă Sărbătorile de Crăciun alături de familie. Știa că e bolnav, dar n-a suflat o vorbă. Când anul și-a consumat ultimele clipe, în foc de artificii, iar toți se îmbrățișau, el a înălțat o rugă scurtă către cer, una singură: „Doamne, dă-mi sănătate!”. Reîntors în Italia, a început tratamentul. Ședințe lungi de chimioterapie, tratamente și zile de spitalizare, totul plătit de statul italian. În iunie a repetat analizeze și parcă tot soarele a revenit pe strada lui: boala fusese învinsă! „Stau acum și mă gândesc. De nu se desființa echipa de baschet, de nu ajungeam la rugby, de nu plecam în Italia, de nu era acel placaj, poate că aș fi descoperit boala prea târziu. Așa a vrut însă Dumnezeu, nimic nu e întâmplător”.
Remus Necula are 21 de ani și atât de multe de făcut în viață…
"Nimic nu e întâmplător. Dumnezeu le-a așezat pe toate încât să ajung în acest moment al vieții în Italia. În România, boala de care am suferit eu nu se tratează" Remus Necula, rugbistul român vindecat de cancer Â
Citește și
Confesiunile unui campion pe teren și în viață: "Am râs de moarte"
Mariana Necula, mama lui Remus, plânge și acum când își amintește de necazul copilului său: "I-a fost mai milă de mine decât de el!"
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER