Revolta lui Petru Balan

Până pe 31 august 2007, adică înainte cu 12 zile de meciul cu Italia, de la Cupa Mondială, Petru Vladimir Balan și ceilalți "stejari" s-au dat cu bicicleta prin Pirinei… Sau au făcut coborâre în rapel. În timpul acesta, celelalte echipe disputau meciuri-test, repetau scheme de joc

Foto: Arhiva Personală

 

După Cupa Mondială din 2007, un grup de rugbyști români, în frunte cu căpitanul Sorin Socol, a declarat că nu vor mai veni la echipa națională decât în cazul în care este adus un antrenor străin, de valoare, care să garanteze, prin angajarea sa, că se dorește obținerea unor performanțe.

Această declarație nu a fost întâmplătoare. După meciul pierdut (6-48) de "stejari" în Scoția, pe 11 noiembrie 2006, foști internaționali români (Mihai Vioreanu era unul dintre ei), antrenori (Vasile Constantin, de pildă), oameni de rugby, fani ai acestui sport și-au exprimat îngrijorarea față de felul în care joacă echipa României. Acele semnale de alarmă au fost trase cu circa un an înaintea Cupei Mondiale din Franța. Reacția directorului tehnic Robert Antonin a fost dură, el ținând o conferință de presă în care i-a pus la zid pe contestatarii săi (inclusiv pe autorul acestor rânduri).

Înainte de plecarea în Franța, pentru stagiul montan din Pirinei, echipa națională părea ruptă în două, lucru demonstrat de absența unor jucători de la o acțiune ("stejarii" au fost invitați la casa lui Mihai Țânțăreanu, un apropiat al acestui sport). De asemenea, unii jucători, mai exact cei care erau legitimați în Franța, îl contestau pe Daniel Santamans, antrenorul de atunci…

Stagiul din Pirinei, care a constat mai degrabă din ascensiuni montane și alte activități întâlnite atunci când dorești să asiguri coeziunea unui grup, a atras alte critici, cei mai vehemenți fiind Vioreanu și Vasile Constantin – recunosc, eu m-am abținut să scriu deși le împărtășeam punctul de vedere (era oricum un fapt consumat, nu se mai putea schimba nimic). Că aceia care contestau pregătirea din Pirinei aveau dreptate e ușor de înțeles. În timp ce majoritatea echipelor participante la Rugby World Cup disputau meciuri-test, fie cu echipe de club, fie între ele, naționala noastră alerga prin munți și lucra la închegarea grupului… Adica era cu câteva etape în urma celorlalți. Logic este ca mai întâi să asiguri coeziunea colectivului, iar apoi să exersezi lucruri specifice rugby-ului – scheme de joc, de pildă. Nu întâmplător, Petru Vladimir Balan și-a făcut bagajele și a părăsit cantonamentul după excursia din Pirinei, una stabilită în împrejurimile unei stațiuni al cărui director era un fost rugbyst francez, din întâmplare prieten cu Robert Antonin (oare noi nu mai avem munți pe aici, prin țară, de trebuie să ne jucăm de-a cățăratul la granița Franței cu Spania?). În realitate, pilierul român de la Biarritz se săturase până peste cap de cățărări, de trasee turistice și de alte activități care nu anunțau mari performanțe la Cupa Mondială. E drept, el avea și probleme de sănătate, iar o accidentare risca să-l scoată din circuit pentru mult timp.

Ce s-a întâmplat după Cupa Mondială? "Stranierii" refuză să mai vină la lot. Și România pierde (12-22) cu Rusia, la București, pe 4 noiembrie 2007. Să fie un semn? Nu, pentru că aceeași echipă câștigă clar (23-8) la Lisabona, cu Portugalia… Și atunci FRR decide să nu îi mai cheme pe anumiți jucători din Franța. În intenția de a consolida grupul, dar și pentru a-i împiedica să plece la cluburi din Hexagon – s-a spus că ei sunt tentați să semneze pentru echipe slabe, din ligi inferioare -, Federația cere rugbyștilor din țară să semneze contracte până după Cupa Mondială din 2011. Și aceștia se conformează, cu două-trei excepții (între timp și cei care au refuzat inițial au semnat). În acest fel, fără să vrea, FRR a anulat concurența la lotul național. Pentru că semnând acele contracte, rugbyștilor din țară li s-a indus ideea că ei sunt de neînlocuit la lot (de fapt, la câte valori mai sunt pe aici, nici nu e departe de adevăr această idee) și că, în contextul în care "stranierii" nu mai vin, ei au posturile asigurate în echipa națională…

În acest moment, la echipa națională s-a produs o nouă ruptură între autohtoni și "stranieri", dacă nu în planul relațiilor interumane, atunci în cel al raporturilor pur rugbystice (cei din Franța se pregătesc într-un alt sistem, profesionist – din acest motiv, unui antrenor îi e greu să lucreze cu două grupuri, cel din Franța fiind oricum mai avansat). Iar rezolvarea acestei probleme reprezintă o prioritate pentru viitorul staff tehnic (cel care a condus România la meciul cu Portugalia a asigurat doar interimatul). Personal, am susținut ideea de a-i păstra pe rugbyștii valoroși în țară, însă doar dacă și competițiile interne (Divizia Națională și Cupa României) sunt restructurate, așezate pe fundamente profesioniste, astfel încât evoluând aici ei să poată progresa. În caz contrat, ar fi bine ca FRR să-i ajute să-și găsească echipe în Vest, iar la semnarea contractului dintre jucător și club să se specifice în acesta obligația grupării sportive de a le permite participarea la acțiunile lotului național (astfel nu s-ar mai ajunge ca rugbyștilor români să li se interzică a veni la lot, cum s-a mai întâmplat). 

Rugbyștii au coborât în rapel în Pirinei…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autorul acestor rânduri coborând în rapel, nu în Pirinei, ci în zona Rucar-Bran… Și colegele mele de la ProSport au efectuat cu brio acest gen de coborâre. Ba chiar unele dintre ele au coborât mai repede și mai ușor decât bărbații. O altă dovadă că acest gen de acțiuni au scopul de a întări și uni echipa. În cazul rugbyștilor însă, această omegenizare trebuia făcută cu câteva luni mai devreme