România în Turneul celor Șase Națiuni? Nicio șansă. Reacția oficială nu lasă loc de interpretări: „Este o competiție închisă”

Oficialii Turneului celor Șase Națiuni la rugby au anunțat, miercuri, că țări precum Georgia sau România nu se pot alătura într-un viitor apropiat prestigioasei competiții, pentru că nu există locuri libere, potrivit Daily Mail.

Într-un interviu, directorul executiv al Turneului celor 6 Națiuni, John Feehan a spus că, în acest moment, în Turneu participă cele mai puternice șase țări din Europa și că este exclusă ideea unui baraj de promovare/retrogradare.

„Este o competiție închisă, patronată și controlată de cele șase federații care fac parte din ea. Nu există locuri libere. În acest moment, avem cele mai puternice șase echipe din Europa și așa va rămâne. Dacă suntem deschiși oricărui scenariu? Nu, însă este nevoie de timp pentru a vedea un argument convingător: 10 sau 15 ani. Trebuie să ne facem o idee foarte clară despre ceea ce este corect pentru cele șase națiuni. Trebuie ca toate să cadă de acord asupra a ceea ce doresc. În acest moment, admiterea altor echipe este prematură. Scopul celor de la World Rugby este să ajute la dezvoltarea jocului de rugby, al nostru este să gestionăm cât mai bine Turneul„, a declarat John Feehan pentru Daily Mail.

Oficialii turneului au respins astfel ideea introducerii unui baraj de promovare/ retrogradare în care să se înfrunte ultima clasată din Turneul Celor Șase Națiuni și câștigătoarea Rugby Europe Championship, competiție la care participă și România.

Președintele Rugby Europe, Octavian Morariu, a militat pentru ideea acestui baraj, criticând atitudinea celor ce guvernează Turneul celor Șase Națiuni. „Six Nations ar putea susține mai mult rugby-ul european, însă nu o fac. A rămâne într-un club de old-boys bogați nu reprezintă un răspuns. Este un răspuns foarte arogant. Să spui ‘noi suntem bogați, vă mulțumim foarte mult, dar nu avem nevoie de voi” nu este compatibil cu valorile sportului nostru„, a declarat Morariu.

Mai mult, potrivit site-ului Federației Române de Rugby, la întâlnirea Rugby Europe ce va avea loc la Paris pe 9 martie, reprezentanții acestui for vor face demersuri oficiale pentru a cere schimbarea formatului de joc al Turneului celor Șase Națiuni.

Publicat: 22 02. 2017, 18:06
Actualizat: 22 02. 2017, 18:07