România vrea la CM:** „Avem prima șansă la calificare în dubla cu Uruguay-ul”
Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a
declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că echipa națională
a României are prima șansă în barajul de calificare la Cupa
Mondială, pe care îl va disputa în două manșe împotriva
selecționatei din Uruguay.
„În programul meu pentru conducerea Federației Române de
Rugby, la primul punct se afla reconstrucția acestui sport în
România. Meciul cu Uruguay face parte din această reconstrucție,
pentru că această calificare pe care o vom juca în 13 și în 27
noiembrie este foarte importantă pentru toată suflarea rugbystică.
Consider că plecăm cu prima șansă la calificare, dar asta nu
înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Mergem la Montevideo
să câștigăm. Vom avea lotul din care vor face parte cei mai buni
jucători ai României la ora actuală și vrem să ne întoarcem cu o
victorie”, a spus Petrache.
Antrenorul echipei naționale, neozeelandezul Steve McDowal, a
precizat că rezultatul din partida cu Uruguay va depinde și de
modul în care jucătorii români se vor adapta la condițiile
meteorologice din America de Sud.
„Am selectat cei mai buni jucători disponibili pentru
acest meci. Vom înfrunta condiții dificile, pentru că ne vom muta
de la vremea rece din România la cea caldă de acolo, iar adaptarea
va fi crucială pentru noi. De asemenea, importantă este și forma în
care se află jucătorii, mai ales cei care evoluează în Franța, pe
care nu i-am putut vedea prea mult la lucru, deși, referințele pe
care le-am primit sunt foarte bune. Mergem în Uruguay cu multă
încredere”, a afirmat McDowal.
Centrul Ionel Cazan a adăugat că sudamericanii vor fi foarte
motivați de faptul că vor avea ocazia să se califice pentru prima
dată la turneul final din 2011 din Noua Zeelandă: „Acest
meci va fi unul foarte greu, deoarece Uruguayul își va dori foarte
mult să se califica pentru prima dată la o Cupă Mondială. Vom face
tot ce depinde pentru a câștiga meciul de la Montevideo. Sunt sigur
că antrenorii și-au făcut bine treaba și au reușit să-i aleagă pe
cei mai buni 24 de jucători. Mergem acolo cu prima șansă și cred că
acest lucru se va vedea la finalul meciului”.
Delegația României va pleca spre Roma, duminică, în jurul orei
14.00, unde cei 12 jucători care evoluează în străinătate vor face
joncțiunea cu restul lotului. De la Roma, delegația va pleca spre
Buenos Aires (Argentina), unde „stejarii” se vor pregăti în zilele
de 8, 9 și 10 noiembrie. După cele trei zile de pregătire din
Argentina, întreg lotul se va deplasa cu avionul spre
Montevideo.