Rugby Europe face precizări asupra confuziei legate de desemnarea campioanei 2017! România a câștigat competiția

Naționala de rugby a României a învins duminică, Georgia cu 8-7, iar victoria le-a adus tricolorilor Cupa Antim Ivireanu, trofeu care se pune în joc în întâlnirile directe. De asemenea, datorită noului regulament al Rugby Europe, România a devenit și campioană europeană a ediției 2017.

Imediat după meci, oficialii Rugby Europe au declarat Georgia câștigătoare a competiției, că apoi să revină și să precizeze că a fost o greșeală tehnică, atribuind trofeul României, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

De asemenea, Rugby Europe a postat pe site-ul sau un comunicat de presă care lămurește această situație: „În urmă victoriei României de la București, clasamentul de pe site s-a actualizat automat, făcându-se o greșeală tehnică cu consecințe uriașe – trofeul a fost oferit Georgiei la stadion. Noile reguli ale competiției spun că dacă două sau mai multe echipe au același număr de puncte, cea mai bine clasată va fi echipa care are cele mai multe puncte marcate în meciurile directe, iar cum competiția s-a desfășurat într-o singură manșă, echipa cea mai bine clasată este cea care a câștigat meciul direct. Deci România a fost anunțată oficial „Campioană 2017″ datorită victoriei împotriva Georgiei”.

De asemenea, Rugby Europe își cere scuze fanilor, jucătorilor și celor două țări din cauza confuziei făcute în clasament și în momentul decernării trofeului. România câștigă astfel, după șapte ani, atât trofeul Rugby Europe Championship, cât și Cupa Antim Ivireanu.

România termină pe primul loc ediția din acest an a competiei, cu 19 puncte, urmată de Georgia, cu același punctaj, și de Spania cu 13 puncte.

„A fost un meci greu, în prima repriză am avut mai multe ocazii de a marca, le-am ratat însă. Este important că am reușit această victorie, este o victorie de moral care înseamnă foarte mult pentru noi. Cred că astăzi diferența a făcut-o dăruirea noastră, ne-am dorit foarte mult această victorie pentru că am avut niște coșmaruri cu cei din Georgia, pentru că de fiecare dată ne-au bătut. Cred că am câștigat cu inima și cu sufletul acest meci. Ultima impresie contează, am început mai greu această competiție, însă mă bucur că am reușit să o terminăm cu o victorie pe care o așteptăm de foarte mult timp. Sunt fericit!”, a declarat Florin Vlaicu.

„A fost un meci foarte greu, ne bucurăm că s-a terminat cu bine. A fost o victorie muncită pe care am meritat-o, suntem bucuroși că am bătut Georgia. Le mulțumim tuturor oamenilor care au venit și ne-au susținut. În prima linie lupta a fost grea pentru că au avut o linie experimentată care joacă la echipe de top din Europa, mă bucur că le-am făcut față și s-a terminat cu bine. A fost un meci greu, mă bucur că am reușit să câștigăm, pentru mine este cel mai important meci pe care l-am jucat pentru România”, a spus Alexandru Țăruș.

Primul XV: 1. Ionuț Badiu (Carcassonne), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Alexandru Țăruș (Beziers), 4. Johan Van Heerden (Știință Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Tarbes), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Andrei Gorcioaia (Massy) 8. Mihai Macovei (cpt)(Colomiers) 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Ionuț Dumitru (CSA Steaua) 12. Sione Fakaosilea (Știință Baia Mare), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 14. Stephen Shenan (Timișoara Saracens), 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens)
Rezerve: 16. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristavita (Știință Baia Mare), 18. Alexandru Gordas (CSA Steaua), 19. Valentin Poparlan (Timișoara Saracens), 20. Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), 21. Valentin Calafeteanu (CSM București), 22. Jody Rose (Timișoara Saracens), 23. Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens)

Georgia: 1.Mikhail Nariashvili (Montpellier), 2. Jaba Bregvadze (Worcester), 3. Soso Bekoshvili (Brive), 4. Giorgi Nemsadze (Bristol), 5. Konstantine Mikautadze (Montpellier), 6. Giorgi Tkhilaishvili (Batumi), 7. Mamuka Gorgodze (C) (Toulon), 8. Beka Gorgadze (Mont de Marsan), 9.Vasil Lobzhanidze (Brive), 10.Lasă Khmaladze (Lelo Saracens), 11. Alexander Todua (Lelo Saracens), 12. Merab Sharikadze (Aurillac), 13. David Kacharava (Yenisey), 14. Irakli Svanidze (Jiqi Gori), 15. Merab Kvirikashvili (Lelo Saracens)
Rezerve: 16. Zurabi Zhvania (Stade Francais), 17. Torike Mataradze (Lyon), 18. Lasha Tabidze (Bordeaux), 19. Lasha Lomidze (Beziers), 20. Giorgi Tsutskiridze (Brive), 21. Giorgi Begadze (Kochebi Bolnisi), 22. Lasha Malaghuradze (Krasny Yar), 23.Giorgi Koshadze (Rustavi)

Mediafax

Publicat: 20 03. 2017, 11:26
Actualizat: 20 03. 2017, 11:27